Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Viceprimarul municipiului Constanța, domnul Costin Ioan Răsăuțeanu, a participat astăzi la vizita oficială a delegației orașului-înfrățit Odesa din Ucraina, alături de domnul Adrian Teodor Picoiu, prefectul județului Constanța, și domnul Răzvan Filipescu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.
Delegația ucraineană a fost condusă de domnul Serhii Lysak, șeful administrației militare a orașului Odesa, cu atribuții de primar, însoțit de alți oficiali din administrația locală a orașului ucrainean.
Întâlnirea a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite și identificarea unor direcții concrete de sprijin pentru Odesa, în contextul actual generat de agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei și al perspectivelor de reconstrucție post-conflict.
În cadrul discuțiilor, partea ucraineană a prezentat situația actuală din Odesa și provocările majore cu care se confruntă comunitatea locală, în special în domeniile energetic, infrastructură și transport, ca urmare a bombardamentelor intense din ultima perioadă, subliniind nevoia de sprijin internațional și de parteneriate solide cu orașe din Uniunea Europeană.
Viceprimarul municipiului Constanța a reafirmat solidaritatea comunității constănțene cu cetățenii din Odesa și a evidențiat sprijinul constant oferit începând cu anul 2022, atât prin acțiuni umanitare, cât și prin inițiative sociale, educaționale și sportive dedicate refugiaților ucraineni și orașului Odesa.
'Relația dintre Constanța și Odesa este una profundă, construită pe încredere și solidaritate. Am fost și vom rămâne alături de partenerii noștri nu doar prin declarații, ci prin acțiuni concrete. Ne dorim să dezvoltăm proiecte comune, dar și programe de integrare pentru refugiații ucraineni din orașul nostru', a declarat viceprimarul Costin Ioan Răsăuțeanu.
Parteneriatul dintre Constanța și Odesa, început în 1991 și revitalizat în ultimii ani, continuă să se dezvolte prin proiecte concrete și colaborări active, adaptate contextului regional actual.
Primăria Municipiului Constanța își reafirmă angajamentul de a susține comunitatea din Odesa și de a contribui, alături de partenerii instituționali, la eforturile de reconstrucție și dezvoltare durabilă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.