Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
Biroul de informare și relațiile publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele: La data de 17.03.2026 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila s-a înregistrat procesul verbal de sesizare din oficiu, din care rezultă că, la data de 17.03.2026, la ora 0642, numita S.A.L. a apelat numărul de urgență 112, sesizând faptul că tatăl ei, S.V. a agresionat-o fizic pe mama acesteia, S.E., aplicându-i mai multe lovituri cu un cuțit în zona corpului, iar apoi a intenționat să se sinucidă, tăindu-se în zona abdomenului, în timp ce se aflau la domiciliul situat în com. Romanu, sat. Oancea, jud. Brăila.
Echipa operativă, formată din procuror criminalist, organe de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila - Serviciul Investigații Criminale și lucrător criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic, s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, iar cele două persoane vătămate au fost transportate de către echipaje SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, fiind supuse unor intervenții chirurgicale.
Pentru formarea cadrului procesual necesar desfășurării cercetărilor, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de S.V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin.(1) lit. h), cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal. Prin ordonanța din data de 18.03.2026 s-a punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S.V. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin.(1) lit. h), cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal. 1 Prin ordonanța/17.03.2026, s-a dispus reținerea inculpatului S.V. pentru 24 de ore, începând cu data de 17.03.2026, ora 1800 până la data de 18.03.2026, ora 1800. În fapt, s-a reținut că, la data de 17.03.2026, pe fondul unor neînțelegeri generate de divorțul iminent al soților S.V. și S.E., inculpatul S.V. i-a aplicat soției sale S.E. multiple lovituri cu cuțitul în zona toracelui și zona lombară, după care s-a automutilat.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a solicitat la data de 18.03.2026 arestarea preventivă a acestuia, pe o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.V. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.03.2026.
Menționăm că, măsurile dispuse în dosarul penal reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.