Comunicat de presă - Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului
Avem plăcerea să vă informăm că la 15 aprilie 2026, la Universitatea din Luxemburg va avea loc conferința cu tema 'Dezinformarea ca amenințare la adresa democrației și păcii în Europa', organizată de Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului și Ambasada Poloniei, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în Luxemburg și Universitatea din Luxemburg.
Evenimentul este parte a proiectului 'Cultural Advocacy Coalition - Defending Our Future Now', la care s-au alăturat misiuni diplomatice acreditate în Luxemburg, instituții europene reprezentate în Luxemburg și alte instituții din Marele Ducat, având ca obiectiv organizarea lunară a unor evenimente vizând sprijinirea și promovarea încetării agresiunii din Ucraina.
Programul evenimentului va cuprinde o secțiune de alocuțiuni de deschidere urmată de două paneluri: primul se va axa pe prezentarea de aspecte concrete ale dezinformării și impactul lor, iar cel de-al doilea pe elemente referitoare la combaterea dezinformării.
Ambasadorul României la Luxemburg, Livia Rusu, va interveni în deschiderea conferinței, iar decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, doamna Alina Bârgăoanu, va participa la dezbaterile din cadrul primului panel.
Conceptul conferinței are la bază faptul că dezinformarea este un element cheie al războiului hibrid pe care anumiți actori și mijloacele media aliniate acestora îl utilizează în mod deliberat împotriva Europei și a guvernelor alese democratic.
Dezinformarea constituie un pericol crescând pentru democrații, deoarece distorsionează rezultatul alegerilor, polarizează societățile și denaturează dezbaterea publică, fiind un instrument major al războiului hibrid condus în mod coordonat nu numai în Ucraina, îndreptat și împotriva țărilor care susțin Ucraina, precum și împotriva UE, ca atare.
Scopul conferinței este de a prezenta atât unele metode și strategii utilizate în războiul informațional și cognitiv de zi cu zi, cât și de a evidenția comunicarea strategică și instrumentele utilizate pentru a contracara obiectivele acestuia.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.