Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Ministrul Radu Miruță: Pensionarii militari au nevoie de sprijin în fiecare lună, nu one-off
Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, a explicat, cu ocazia dezbaterilor de astăzi din Comisiile de buget-finanțe, că ajutoarele one-off votate de PSD, AUR și PACE nu rezolvă problemele pensionarilor militari. În plus, propunerea este una exclusiv populistă în condițiile în care autorii amendamentului nu au indicat și de unde pot fi luați, concret, banii necesari.
'Ca ministru al Apărării, eu aș susține ajutoare pentru pensionarii militari în fiecare lună. Dar nu e concurs de frumusețe, ci de respectarea unor principii și să pui în spatele lor sumele de bani corespunzătoare. Pensionarii militari nu au nevoie de ajutor «one» și, apoi, «off», au nevoie de sprijin în fiecare lună. Chiar și cuvintele «one-off» sunt jignitoare, la fel «ajutor». Armata Română ajută, nu este în situația de a fi ajutată. E suficient să-i ajuți pe pensionarii militari sub 3.000 de lei o dată și gata? Eu consider că este important să menținem o economie funcțională și să putem să le dăm sumele pe care le merită în fiecare lună', a declarat ministrul Radu Miruță.
Partidele care au propus și susținut ajutoarele 'one-off' nu au explicat concret, în Comisiile reunite de buget-finanțe, de unde pot fi luați banii.
'Deocamdată, sunt niște bani pe hârtie, niște promisiuni pe foi. Vă reamintesc că, înainte de alegerile din 2024, s-a mai format ad-hoc o coaliție în Parlament care a spus că face dreptate în ceea ce privește pensiile militarilor. Au adoptat atunci un proiect de lege despre care știau că este neconstituțional, dar i-au lăsat pe militari să spere până la alegeri că li se face dreptate. Asta nu este o abordare serioasă', a adăugat Radu Miruță.
Ministrul Apărării a mai spus că din bugetul MApN nu se poate tăia din banii alocați pe criterii stricte. MApN are nevoie de o creștere a personalului (în prezent, încadrarea este de 61%) și de programe suplimentare de înzestrare a Armatei.
'Armata trebuie să aibă capacitatea de a descuraja. Or, asta o faci cu mai mulți militari, cu militari mai bine pregătiți și mai bine plătiți, și cu tehnică performantă', a concluzionat ministrul Radu Miruță.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.