Comunicat de presă - Instituția Prefectului - județul Sibiu
Ieri, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu a efectuat o vizită de lucru pe șantierele autostrăzilor aflate în execuție pe raza județului, împreună cu reprezentanții companiilor MAPA și Makyol, constructorii responsabili de realizarea loturilor.
Aceștia au prezentat situația actuală a fiecărui lot, evidențiind mobilizarea din șantier, numărul de utilaje și forța de muncă implicată, precum și măsurile adoptate pentru accelerarea ritmului de execuție. De asemenea, au fost discutate aspecte legate de aprovizionarea cu materiale, condițiile meteo și eventualele blocaje administrative sau tehnice.
Astfel, pe Tronsonul 2 al Autostrăzii A13 Sibiu - Făgăraș, în lungime de 19.92 km, între Avrig/Mârșa (DJ 105G) și Arpașu de Jos (DN 1) sunt mobilizați 400 de lucrători și acționează 150 de utilaje. Lucrările se desfășoară în prezent într-un schimb. Progresul fizic al lucrărilor este de 25%, fiind peste graficul asumat, iar până la finalul anului se estimează să ajungă la 60%.
În ceea ce privește Autostrada A1, pe Secțiunea 2 lucrările se desfășoară între localitățile Boița (județul Sibiu) și Cornetu (județul Vâlcea), tronson cu o lungime de aproximativ 31.33 km. Aici sunt angrenați 500 de lucrători, acționează 150 de utilaje într-un schimb, iar în zona portalelor de intrare/ieșire în/din tunel se lucrează în trei schimburi. Progresul fizic a atins 9%.
Prefectul județului Sibiu a subliniat importanța acestor investiții pentru dezvoltarea economică a regiunii, pentru creșterea siguranței rutiere și pentru fluidizarea traficului pe unul dintre cele mai importante coridoare de transport din România. Totodată, a solicitat menținerea unei comunicări permanentă între constructori și autoritățile implicate, astfel încât termenele asumate să fie respectate.
Domnul Mircea Dorin Crețu, în calitatea sa de prefect, va continua monitorizarea atentă a acestor proiecte de infrastructură majoră, în vederea asigurării unei implementări eficiente și în beneficiul direct al cetățenilor județului Sibiu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.