Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
Cu alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, implicat într-un accident cu pagube materiale
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 15 martie a.c., în jurul orei 18:00, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 59 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Constructorilor, din municipiul Tulcea, iar la efectuarea schimbării direcției de mers către stânga nu s-ar fi asigurat corespunzător, acroșând un autoturism staționat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.