logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Teatrul Act

Premieră la Teatrul ACT: 'O scrisoare pierdută', de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija

Luni și marți, 30 și 31 martie, de la ora 19:30, Teatrul ACT are bucuria de a prezenta publicului premiera spectacolului 'O scrisoare pierdută' de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, costume semnate de Maria Miu, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș, Marian Râlea, Dan Rădulescu, Alexandru Jitea, Lucian Iftime, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina și Ionuț Moldoveanu. Următoarele reprezentații vor avea loc pe 6 și 7 aprilie, de la ora 19:30.

Una dintre cele mai vestite satire ale moravurilor politice românești, 'O scrisoare pierdută', în regia lui Alexandru Dabija, aduce în prim-plan umorul, dar și mecanismele politice și sociale pe care textul lui Caragiale le dezvăluie cu o luciditate surprinzător de actuală. Personajele și întâmplările binecunoscute capătă o nouă viață pe scenă, într-o distribuție de excepție, păstrând verva și ironia care le-au făcut nemuritoare.

Rerum Novarum Cupidus

Pentru mine, ca și pentru mulți alți locuitori ai acestor plaiuri, Caragiale este o muzică pe care o auzi din copilărie. O fredonez când merg singur, o citez în conversații, îmi sună în cap când citesc fraze și îmi place aproape gastronomic să o repet cu familia de prieteni. E ca și cum aș avea o familie de muzicieni și am cânta a mia oară o muzică pe care o adorăm și de care nu ne plictisim niciodată.

E și ceva revoltă, mă revolt împotriva negustoriei generalizate care ne învață să dorim mereu ceva nou - detergenți, condimente, filme, filosofii, teniși, medicamente, piese de teatru, cântăreți, parteneri sexuali, frizuri, poezii, mode, câini, prieteni, șampoane. Mofturi! - Alexandru Dabija, regizor

'O scrisoare pierdută' este un spectacol produs de Sanador.

Biletele sunt disponibile pe platforma teatrului ACT

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa pr@teatrulact.ro.

O SCRISOARE PIERDUTÃ de I. L. Caragiale

Regia: Alexandru Dabija

Costume: Maria Miu

Distribuția:
Marcel Iureș - Agamemnon Dandanache
Marian Râlea - Zaharia Trahanache
Dan Rădulescu - Nae Cațavencu
Alexandru Jitea - Ghiță Pristanda
Lucian Iftime - Ștefan Tipătescu
Oana Predescu - Zoe Trahanache
Ruxandra Maniu - Iordache Brânzovenescu
Iosif Paștina - Cetățeanul turmentat
Ionuț Moldoveanu - Tache Farfuridi

Recomandare vârstă: 14+
Durata: 2 h 30 min (inclusiv pauză)
Preț bilete: 120 lei

Afisari: 114

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.