logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Grupul parlamentar PACE - Întâi România

Salarii mai mari, pensii protejate, taxe mai mici.

Grupul parlamentar PACE - Întâi România vine cu amendamente la legea bugetului pentru bunăstarea românilor.

Grupul parlamentar PACE - Întâi România a depus un pachet de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026, prin care urmărim creșterea nivelului de trai, sprijinirea familiilor, protejarea categoriilor vulnerabile și stimularea economiei românești.

Considerăm că bugetul statului trebuie să răspundă în primul rând nevoilor cetățenilor și să creeze condiții reale pentru dezvoltarea României.

Amendamentele propuse de grupul parlamentar PACE - Întâi România sunt următoarele:

1. Creșterea salariului minim brut la 5.000 de lei.

2. Majorarea alocației pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani la 500 de lei, iar pentru copiii cu dizabilități și pentru copiii cu vârste între 0 și 2 ani la 1.000 de lei.

3. Dublarea indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap și pentru însoțitorii acestora.

4. Eliminarea CASS pentru pensiile sub 5.000 de lei.

5. Reducerea TVA la carburanți la 15%, pragul minim permis de directivele europene privind TVA.

6. Reducerea TVA general de la 21% la 19%.

7. Reducerea impozitului pe dividendele companiilor la 5%.

8. Reducerea impozitului pe profitul companiilor la 10%.

9. Alocarea de fonduri pentru cheltuieli de capital și lucrări de reparații pentru centre de cercetare, unități spitalicești, școli, licee, grădinițe, monumente istorice și biserici.

10. Alocarea de fonduri pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice și demararea lucrărilor la proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară, precum și pentru proiecte de aducțiuni de apă potabilă.

Prin aceste propuneri, grupul parlamentar PACE - Întâi România susține un buget orientat către oameni, dezvoltare și consolidarea economiei naționale.

Dorin - Silviu PETREA
Liderul Grupului parlamentar PACE - Întâi România

Afisari: 138

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.