logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara

Verificări ale polițiștilor locali în piețele agro-alimentare - 228 sancțiuni aplicate, cele mai multe în Piețele Iosefin, Badea Cârțan, Volantă

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au efectuat, în ultima perioadă, verificări în piețele agro-alimentare, pentru a stabili modul în care este respectată legislația referitoare la comercializarea de produse perisabile, fiind verificate totodată documentele care atestă calitatea de producător, existența verificării metrologice a mijloacelor de cântărire, existența afișării documentelor la locurile de vânzare și modul în care se păstrează curățenia în aceste spații special destinate comercializării de produse agro-alimentare.

De la începutul acestui an, în piețele agro-alimentare au fost constatate nereguli precum neafișarea documentelor, neavizarea carnetului de comerciant, lipsa documentelor la punctul de vânzare, vânzarea de marfă precum lactate, brânzeturi, carne, fără a se deține documente în acest sens, dar și parcarea neregulamentară în perimetrul piețelor.

Totalul sancțiunilor a fost de 228 în valoare totală de 83.805 lei. Cele mai multe probleme au fost constatate în Piața Iosefin - Iancu Văcărescu, aici fiind aplicate 46 sancțiuni, urmată de Piața Badea Cârțan, cu 41 de sancțiuni și Piața Volantă Stadion cu 24 de sancțiuni, restul fiind aplicate în Piețele 700, Dacia, Doina și în alte locuri neamenajate ca piețe.

Polițiștii locali atrag atenția că astfel de verificări se desfășoară zilnic și recomandă comercianților și producătorilor să respecte legislația pentru a nu fi sancționați, dar și pentru a nu pune în pericol sănătatea cetățenilor care cumpără produse.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Afisari: 117

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.