Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
PESTE 1.200 DE PERMISE DE ȘEDERE EMISE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE
În perioada 1-12 martie a.c., polițiștii de imigrări au emis/reemis, la nivel național, 1.216 permise de ședere pentru persoanele care beneficiază de protecție temporară în România. Prin aceste demersuri este asigurată continuitatea dreptului de ședere pe teritoriul țării noastre, precum și accesul beneficiarilor la drepturile prevăzute de cadrul legal.
În același interval, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, urmând ca aceasta să fie analizată conform procedurilor stabilite de legislația națională în domeniu.
Totodată, gradul de ocupare al centrelor de cazare aflate în administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări este, în prezent, de 19,6%, capacitatea disponibilă permițând gestionarea eficientă a situațiilor specifice.
Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să monitorizeze evoluția situației și să asigure aplicarea măsurilor legale privind șederea și protecția persoanelor aflate pe teritoriul României.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.