Comunicat de presă - Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla
Calea Crucii de vindecare pentru familii la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca
În Duminica Sfintei Cruci, 15 martie 2026 - cea de-a treia a Postului Mare -, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla va celebra Sfânta Liturghie la Mănăstirea Maicii Domnului - Sanctuar Arhiepiscopal Major din Cluj-Napoca (str. Romul Ladea, nr. 6), ocazie cu care va avea loc și o hirotonire diaconală.
După celebrare, Biroul pentru Pastorația Familiei din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla și Surorile Congregației Maicii Domnului invită credincioșii la comuniune în fața Sfintei Cruci a Domnului, prin procesiunea 'Căii Crucii de vindecare pentru familii', urmând tradiția deja consacrată în această zi cu profundă însemnătate, o zi ce revarsă raze de speranță peste drumul Postului Mare, o zi a Sfintei Cruci strălucind deja în lumina Învierii, fiind mărita Înviere sărbătoarea fiecărei duminici de peste an.
Ierarhul, preoții, diaconii, surorile și credincioșii, purtând în mod simbolic 'Crucea familiei', vor urca în procesiune 'Calea Crucii' de pe colina de lângă mănăstire, pentru a se opri la fiecare troiță ce are incorporată icoana acelei stațiuni. Lecturile la fiecare stațiune a 'Căii Crucii de vindecare pentru familii' le vor face, pe rând, familii de credincioși greco-catolici.
După ultima stațiune, 'Crucea familiilor' va fi așezată într-un suport pregătit mai înainte iar cei prezenți, în armonia cântărilor intonate de surori și primind binecuvântarea Arhiereului, își vor depune, fiecare, propria 'cruce' și propriile intenții în fața 'Crucii familiilor' - de fapt, la picioarele Crucii lui Cristos, invocând har de vindecare și întărire în credință pentru ei și pentru cei dragi ai lor.
***
Sărbătoarea dedicată Sfintei Cruci de la jumătatea Postului, numită Duminica Crucii, a fost instituită în sec. al VIII-lea, la Constantinopol. La originea acestei sărbători se află ceremonia liturgică a expunerii solemne și a venerării Sfintei Cruci, care avea loc la Ierusalim, apoi, din sec. al IV-lea și la Constantinopol (unde a fost adus un fragment al Sfintei Cruci), în Vinerea Patimilor din cultul bizantin. În perioada de la sfârșitul sec. al VII-lea - începutul sec. al VIII-lea, sărbătoarea a fost mutată în Duminica a 3-a din Postul Paștelui.
V.S., redactor media
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla,
Biroul de Comunicații Sociale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.