Bolojan cere sacrificii românilor, dar bugetul arată că statul se scutește pe sine

Guvernul condus de Ilie Bolojan a trimis Parlamentului proiectul de buget pentru anul 2026 construit pe un mesaj simplu, toată lumea trebuie să strângă cureaua. Românii sunt chemați să accepte taxe mai mari, majorări de TVA și o presiune fiscală tot mai mare, toate justificate prin necesitatea urgentă de a stabiliza finanțele țării. Este mesajul repetat constant de premier, care și-a construit imaginea publică în jurul ideii de disciplină, austeritate și responsabilitate fiscală.

Problema apare însă atunci când privim cifrele reale ale bugetului. Disciplina pe care guvernul o cere societății nu se regăsește în aceeași măsură în cheltuielile statului pe care îl conduce. În politică există o regulă simplă, nu contează doar ce spun liderii, ci mai ales ce fac. Iar proiectul de buget pentru 2026 arată foarte clar direcția în care merge actuala guvernare.

Un exemplu relevant este Administrația Prezidențială a României, instituție care nu doar că nu își reduce cheltuielile, ci primește un buget semnificativ mai mare decât anul trecut. Alocarea depășește 100 de milioane de lei pentru 2026, cu aproximativ 30 de milioane de lei mai mult decât în anul precedent, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 45%. Iar situația nu se limitează la o singură instituție. Ea reflectă o mentalitate prezentă în întreg aparatul de stat, austeritatea este cerută cetățenilor, nu aplicată instituțiilor. Statul vorbește despre restricții și tăieri, dar continuă să funcționeze ca și cum aceste reguli s-ar aplica doar celor din afara sistemului.

În același timp, domeniile esențiale pentru viața de zi cu zi a cetățenilor, educația și sănătatea, continuă să depindă într-o măsură tot mai mare de finanțări europene cu termen limitat, în loc să beneficieze de o finanțare stabilă și predictibilă din bugetul național.

Când un spital sau o școală funcționează în principal pe bani proveniți din Planul Național de Redresare și Reziliență, existența lor depinde de îndeplinirea unor condiții stricte și de respectarea unor termene fixe. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite sau programele ajung la final, sistemele rămân fără resurse. Construim pe baze fragile și numim acest lucru reformă.

Bugetul pe 2026 este construit pe o prognoză de creștere economică de doar 1%. Această cifră spune multe despre starea reală a economiei românești. Nu ne aflăm într-o perioadă de avânt economic care să permită cheltuieli fără o disciplină strictă. Cu toate acestea, în timp ce cetățenilor li se cer sacrificii, statul continuă să majoreze cheltuielile în propriul aparat.

În același timp, inflația rămâne la aproximativ 6,5%, ceea ce înseamnă că prețurile continuă să crească mai repede decât veniturile pentru o mare parte a populației. Deficitul bugetar este estimat la 6,2% din PIB, echivalentul a aproximativ 127 de miliarde de lei. România continuă să cheltuiască mult mai mult decât produce, iar costul acestui dezechilibru este suportat în principal de cei care muncesc și plătesc taxe.

Cea mai gravă problemă nu sunt însă cifrele în sine, ci mesajul pe care îl transmit. Un guvern care cere sacrificii cetățenilor, dar nu le aplică și în interiorul statului, nu face reformă reală, creează doar impresia de reformă.

Românii au mai văzut acest tip de spectacol politic, guverne care vorbesc despre responsabilitate în timp ce cheltuiesc fără restricții și care cer austeritate altora, dar își protejează propriile structuri.

În perioada următoare, Parlamentul va dezbate și vota proiectul de lege al bugetului de stat pentru 2026. Acesta este momentul în care reprezentanții românilor pot pune întrebări esențiale: de ce cresc cheltuielile unor instituții ale statului în timp ce cetățenilor li se cer sacrificii? De ce educația și sănătatea sunt lăsate să depindă de fonduri europene cu termen de expirare, în loc să fie finanțate stabil de la bugetul național? Și de ce austeritatea pare să aibă o singură față, cea a cetățeanului obișnuit?

Dacă Ilie Bolojan și guvernul său sunt cu adevărat serioși în privința responsabilității fiscale și a reformei, atunci primul loc în care această disciplină trebuie să fie vizibilă este chiar în interiorul statului pe care îl conduc. Până atunci, discursul despre sacrificii comune rămâne exact ceea ce este, doar un discurs.

Deputat de Vaslui
Raisa Enachi