Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Conferința Națională de Istorie Militară 'Pace și conflict. Armata în istoria românilor: tradiție, adaptare și continuitate'
Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, prin Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară (ISPAIM), împreună cu Statul Major al Apărării, a organizat, în perioada 10-12 martie 2026, la Palatul Cercului Militar Național din București, prima ediție a Conferinței Naționale de Istorie Militară, cu tema 'Pace și conflict. Armata în istoria românilor: tradiție, adaptare și continuitate'.
Evenimentul, care a reunit peste 120 de istorici, istorici militari, specialiști și cercetători științifici din principalele centre universitare și de cercetare din București și din țară, contribuie la dezvoltarea unei platforme naționale de dezbatere în domeniul istoriei militare și al studiilor de război, dedicată valorificării memoriei istorice și tradiției Armatei României, precum și la consolidarea culturii de securitate prin intensificarea cooperării dintre mediul militar și cel civil.
În deschiderea conferinței au susținut alocuțiuni secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Dragoș-Dumitru Iacob, și directorul ISPAIM, dr. Carmen-Sorina Rîjnoveanu.
În intervenția sa, secretarul de stat Eduard Bachide a subliniat importanța promovării cercetării în domeniul istoriei militare, inclusiv prin identificarea și valorificarea lecțiilor învățate, relevante pentru sprijinirea procesului de fundamentare a orientărilor și deciziilor la nivel politico-militar.
La rândul său, general-locotenent Dragoș-Dumitru Iacob a evidențiat rolul esențial al istoriei militare în dezvoltarea programelor de educație și pregătire militară, care contribuie la formarea viitoarelor generații de militari în spiritul responsabilității și al datoriei față de țară.
Programul conferinței include și o secțiune specială organizată de Agenția pentru Știință și Memorie Militară din Republica Moldova, în cadrul căreia au fost prezentate perspectivele istoricilor militari moldoveni asupra rolului propagandei în timp de război.
Participarea delegației din Republica Moldova se înscrie în planul multianual de cooperare științifică dezvoltat împreună cu ISPAIM.
În marja conferinței, joi, 12 martie, a avut loc și Adunarea Generală a Comisiei Române de Istorie Militară.
Biroul Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.