logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri. Vizita la București, în perioada 9-10 martie 2026, se înscrie în cadrul coordonării dintre România și Republica Moldova pe teme de securitate regională.

Ministrul Oana Țoiu a reiterat susținerea României pentru o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a problemei transnistrene, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute internațional. Totodată, a subliniat că acest proces nu trebuie să afecteze în vreun fel parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Oficialul român a exprimat aprecieri pentru abordarea responsabilă și echilibrată a autorităților de la Chișinău în gestionarea temelor complexe legate de reglementarea transnistreană, într-un context regional marcat de provocări multiple. Totodată, a salutat continuarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol în formatul '1+1', în vederea soluționării problemelor care afectează direct cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Ministrul Oana Țoiu a arătat că România susține pe deplin abordarea Republicii Moldova de promovare a reintegrării regiunii prin măsuri menite să asigure convergența în plan juridic, economic și social, măsuri care au fost primite cu interes și receptivitate de locuitorii din stânga Nistrului. A subliniat totodată că procesul de reintegrare implică și democratizarea regiunii transnistrene, precum și garantarea respectării drepturilor omului, inclusiv a dreptului la educație în limba maternă, în concordanță cu cadrul constituțional al Republicii Moldova care stabilește limba română ca limbă oficială a statului.

În continuarea întrevederii cu ministrului afacerilor externe român, viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova a avut consultări cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca. În cadrul acestora, au fost aprofundate discuțiile pe tema priorităților autorităților de la Chișinău în ceea ce privește procesul de reintegrare și modalități prin care proiectele având ca scop integrarea economică între cele două maluri ale Nistrului pot fi implementate. De asemenea, au fost discutate riscurile pe care menținerea prezenței militare ruse în Transnistria le reprezintă pentru securitatea regională și europeană.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.