Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
La data de 12 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea - Compartiment Rutier au desfășurat activități de educație rutieră la Liceul Teoretic 'C-tin Brătescu' Isaccea, în cadrul demersurilor preventive dedicate creșterii gradului de siguranță rutieră în rândul copiilor.
La activitate au participat 25 de elevi din învățământul primar, alături de un cadru didactic.
Pe parcursul întâlnirii, polițiștii le-au prezentat elevilor recomandări privind deplasarea în siguranță cu trotineta, bicicleta și rolele, modul corect de traversare a drumului public, precum și regulile ce trebuiesc respectate în calitate de pasager într-un autovehicul.
Totodată, au fost discutate aspecte referitoare la importanța cunoașterii semnalizării rutiere din zona unității de învățământ și a locuinței, precum și adoptarea unui comportament preventiv în trafic.
De asemenea, au fost desfășurate activități specifice în cadrul proiectului educativ 'Patrula școlară', menite să dezvolte responsabilitatea și disciplina rutieră în rândul elevilor.
Activitățile preventive vor continua și în perioada următoare, polițiștii acționând constant pentru formarea unui comportament responsabil în trafic încă de la vârste fragede.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.