Comunicat de presă - Guvern
INFORMAȚIE DE PRESÃ privind actele normative adoptate în ședința Guvernului României din 12 martie 2026
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Fălciu (România) - Cantemir (Republica Moldova), semnat la 1 octombrie 2025 la București
Prin acest act normativ, Guvernul a aprobat ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind introducerea controlului coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Fălciu (România) - Cantemir (Republica Moldova), semnat la București la 1 octombrie 2025.
Prin acest acord se creează cadrul juridic bilateral pentru desfășurarea controlului coordonat al persoanelor, mărfurilor și mijloacelor de transport feroviar într-un singur punct, în gara Fălciu, cu participarea autorităților competente din cele două state.
Spre deosebire de alte puncte de frontieră unde controlul coordonat se realizează doar pe sensul de intrare, în acest caz, verificările vor fi efectuate pe ambele sensuri de circulație.
Implementarea acestui sistem are ca obiectiv facilitarea tranzitului de persoane și accelerarea transportului de mărfuri între România și Republica Moldova, contribuind la fluidizarea traficului la frontieră și la dezvoltarea rutelor feroviare alternative de transport.
Redeschiderea punctului feroviar de trecere a frontierei Fălciu - Cantemir, nefuncțional din anul 2010, are o importanță strategică, întrucât va contribui la reconectarea Republicii Moldova la coridoarele feroviare europene și la dezvoltarea unor rute de transport către porturile românești, inclusiv către portul Constanța.
Acordul stabilește principiile cooperării dintre autoritățile celor două state în realizarea controlului coordonat, atribuțiile personalului implicat, organizarea activităților de control, precum și aspecte privind protecția datelor și responsabilitatea juridică.
Documentul are o valabilitate inițială de 12 luni, perioadă la finalul căreia autoritățile competente vor evalua eficiența mecanismului de control coordonat și vor decide asupra continuării cooperării.
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și adoptat în procedură de urgență.
2. PROIECT DE LEGE pentru aprobarea Contractului de finanțare - Autostrada A1 Cofinanțare aferentă fondurilor de coeziune ale UE B - dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 15 ianuarie 2026 și la Luxemburg la 19 ianuarie 2026
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru contractarea unui împrumut de 500 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), în vederea realizării Autostrăzii Sibiu - Pitești, proiect major de infrastructură estimat să fie finalizat în anul 2028.
Autostrada Sibiu - Pitești face parte din Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T) și are un rol esențial în îmbunătățirea mobilității pe coridoarele de transport europene și naționale. Autostrada va fi prima care traversează Munții Carpați și va facilita accesul către Marea Neagră, generând oportunități importante de dezvoltare economică pentru comunitățile din nordul și sudul țării.
Potrivit proiectului de lege, împrumutul va fi disponibil pentru 36 de luni de la semnarea contractului de finanțare și va putea fi tras în maximum 10 tranșe, fiecare de cel puțin 50 milioane euro. Finanțarea poate acoperi până la 50% din costul total al proiectului, cu excluderea cheltuielilor privind TVA și exproprierile.
Contractarea împrumutului se înscrie în Strategia Guvernului de administrare a datoriei publice 2025-2027, care prevede utilizarea, în completarea resurselor interne, a finanțărilor externe oferite de instituții financiare internaționale, în condiții avantajoase.
Condițiile financiare ale fiecărei tranșe - inclusiv maturitatea, tipul de dobândă, modalitatea de rambursare și calendarul plăților - vor fi stabilite la momentul tragerii, în conformitate cu standardele BEI. Maturitatea poate ajunge până la 27 de ani pentru tranșele rambursate în rate sau până la 16 ani pentru cele rambursate integral la scadență.
Serviciul datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea principalului, plata dobânzilor și a comisioanelor, va fi asigurat de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor.
Implementarea proiectului este realizată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR, în calitate de agenție de implementare. Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor, împreună cu CNAIR, vor încheia un acord subsidiar pentru stabilirea responsabilităților privind implementarea proiectului și utilizarea fondurilor.
Informații suplimentare:
Proiectul Autostrăzii Sibiu - Pitești, lansat în 2020, beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și Programul Transport 2021-2027. Valoarea totală a alocărilor din fonduri externe nerambursabile este de aproximativ 9,27 miliarde lei (1,83 miliarde euro), diferența fiind acoperită de la bugetul de stat.
Autostrada are o lungime totală de 122,11 km și este structurată în cinci secțiuni: Sibiu - Boița (14,15 km), Boița - Cornetu (30,35 km), Cornetu - Tigveni (37,40 km), Tigveni - Curtea de Argeș (9,86 km) și Curtea de Argeș - Pitești (30,35 km).
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
II. ORDONANȚE DE URGENȚÃ
1. ORDONANȚÃ DE URGENȚÃ pentru reglementarea unor măsuri privind administrarea și transferul unor bunuri din domeniul public al statului și pentru modificarea altor acte normative
Ordonanța de urgență clarifică regimul de administrare a 1.034 de bunuri din patrimoniul public al statului care, în prezent, nu au un administrator desemnat, contribuind la deblocarea administrării bunurilor statului, la protejarea acestora și la continuarea procesului de descentralizare administrativă.
Obiectivul este de a asigura o administrare eficientă și o valorificare optimă a taberelor școlare și centrelor de agrement din patrimoniul public, inclusiv pentru accesarea fondurilor europene și naționale, clarificând totodată regimul de proprietate al acestora în sectorul sportiv și facilitând investițiile în infrastructura sportivă.
Astfel, bunurile mobile și imobile care nu au fost preluate prin protocol de predare-preluare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 121/2021 și ale OUG nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, se dau în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, pentru desfășurarea activităților din domeniul sportului.
Bunurile respective sunt supuse regimului juridic al proprietății publice a statului, fiind înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
În termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, Agenția Națională pentru Sport are obligația de a întocmi sau, după caz, de a actualiza documentația de cadastru și carte funciară, de a evalua bunurile imobile și de a efectua modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Măsurile adoptate permit exercitarea obligațiilor legale privind administrarea bunurilor proprietate publică - inclusiv efectuarea lucrărilor de conservare, reparații și investiții, realizarea operațiunilor de carte funciară și actualizarea inventarului centralizat - precum și continuarea procesului de descentralizare a direcțiilor județene pentru familie și tineret și a direcțiilor județene de sport.
Agenția Națională pentru Sport are expertiză în administrarea infrastructurii sportive, ceea ce asigură o gestionare eficientă a bazelor de agrement frecventate de tineri, contribuind la dezvoltarea sportului de masă, la promovarea educației fizice și la revitalizarea infrastructurii sportive pentru tineret.
De asemenea, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate de Guvern, Compania Națională de Investiții poate fi desemnată unitate de implementare pentru proiectele de infrastructură spitalicească finanțate din fonduri europene.
Informații suplimentare
Transferul bunurilor între fostul Minister al Tineretului și Sportului și fostul Minister al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prevăzut de OUG nr. 121/2021, nu a fost finalizat. Situația s-a perpetuat și în 2024, în urma reorganizării administrației publice centrale și a fuziunii Ministerului Familiei cu Ministerul Muncii, realizată prin OUG nr. 153/2024.
III. HOTÃRÂRI DE GUVERN
1. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat
Hotărârea modifică și completează HG nr. 1571/2022. Actul normativ vizează optimizarea plăților directe și a intervențiilor în sectoarele vegetal și zootehnic, asigurând alinierea legislației naționale la cea mai recentă versiune a Planului Strategic și la noile reglementări europene.
Scopul acestei actualizări este corelarea mecanismelor de finanțare din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de la bugetul de stat cu noile realități tehnice aprobate de Comisia Europeană prin Decizia C(2025) 8488 și prin noul Regulament (UE) 2025/2649.
Principalele noutăți și modificări vizează următoarele:
- Extinderea sprijinului pentru sectorul pomicol. Astfel, se introduce posibilitatea de finanțare prin intervenția PD-19 (Sprijin cuplat pentru venit - Fructe) pentru culturile de pere, gutui și alune de pădure.
- Clarificări privind culturile permanente: Eliminarea limitărilor stricte asupra anumitor tipuri de suprafețe pentru a asigura o interpretare unitară. Toate suprafețele agricole care se încadrează în conceptul de 'culturi permanente' pot accesa acum mai ușor intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din PS 2023-2027.
- Garanții financiare pentru bunăstarea bovinelor: Pentru intervenția PD-27 (Pășunat extensiv), începând cu anul 2026, s-a stabilit un cuantum minim garantat, oferind predictibilitate fermierilor din sectorul zootehnic.
Reglementări unitare pentru Eco-scheme: Clarificarea normelor privind angajamentele voluntare pentru a asigura un tratament egal între sectorul vegetal și cel zootehnic. Aceasta include stabilirea exactă a perioadei de angajament, garantând o gestiune financiară riguroasă a fondurilor alocate.
Actualizarea conform normelor europene recente: Alinierea la modificările aduse de Regulamentul (UE) 2025/2649 privind implementarea planurilor strategice naționale.
Prin actul normativ aprobat astăzi se continuă procesul de simplificare și adaptare a regulilor de finanțare, astfel încât sprijinul european să ajungă la o gamă cât mai diversificată de culturi și să asigure stabilitate financiară fermierilor, în special celor din sectorul zootehnic și cel al pomiculturii.
Facem precizarea că aceste modificări nu afectează contribuția totală a Uniunii Europene aprobată pentru România. Fondurile alocate prin Planul Strategic 2023-2027 rămân constante, însă, prin aceste modificări, utilizarea lor devine mai eficientă și mai adaptată nevoilor actuale ale producătorilor agricoli.
2. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar pentru unele bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea unor instituții din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
3. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea celui de-al doilea amendament convenit între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin scrisorile semnate la București la 19 iunie 2025 și la Paris la 13 ianuarie 2026, la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind modernizarea infrastructurii judiciare în România), semnat la București la 13 august 2019 și la Paris la 2 septembrie 2019
Prin acest amendament la Acordul-cadru de împrumut încheiat între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind modernizarea infrastructurii judiciare din România, Guvernul a extins perioada de implementare a proiectului până în anul 2029.
Astfel, termenul limită pentru tragerea fondurilor din împrumut a fost prelungit de la 30 mai 2026 până la 31 august 2029, iar termenul pentru finalizarea graficului lucrărilor a fost extins până la 31 martie 2029.
Acordul de împrumut, semnat în anul 2019 și aprobat prin Legea nr. 90/2020, are o valoare de 177 milioane de euro și vizează modernizarea infrastructurii sistemului penitenciar din România. Costul total estimat al proiectului este de 221,5 milioane euro, diferența fiind asigurată din contribuția statului român.
Proiectul este implementat de Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, și include patru componente principale: construirea unui penitenciar cu 1.000 de locuri în localitatea Berceni, județul Prahova; construirea unui penitenciar cu 900 de locuri în localitatea Unguriu, județul Buzău; realizarea unei instituții de pregătire profesională pentru personalul din penitenciare în localitatea Pantelimon, județul Ilfov; precum și construirea unui centru pentru recuperarea capacității de muncă a personalului din sistemul penitenciar în localitatea Rodbav, județul Brașov.
Prelungirea termenelor a fost necesară deoarece etapele premergătoare încheierii contractelor de execuție pentru cele două penitenciare au necesitat o perioadă mai îndelungată decât estimările inițiale, contractele fiind semnate în decembrie 2023.
Modificările aprobate nu implică majorarea valorii împrumutului și nu generează obligații financiare suplimentare pentru România.
4. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind modificarea codului de clasificație, denumirii, elementelor-cadru de descriere tehnică și actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Autorității Vamale Române, comasarea numărului MF 121114 la poziția cu numărul MF 121115, ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară, precum și modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
5. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind modificarea codului de clasificație, denumirii, elementelor-cadru de descriere tehnică și actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Autorității Vamale Române, comasarea numărului MF 153544 la poziția cu numărul MF 153545, ca urmare a înscrierii în aceeași carte funciară, precum și modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
6. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 685/2022 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
7. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind trecerea unei suprafețe de 7,50 ha de teren cu destinație forestieră din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
8. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ,Autostrada Lugoj-Deva'
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
9. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate 'C.F.R.' - S.A. a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate 'C.F.R.' - S.A. - Sucursala Regională CF Timișoara, în vederea reutilizării și refolosirii, respectiv scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
10. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 31/1996 pentru aprobarea Metodologiei de avizare a documentațiilor de urbanism privind zone și stațiuni turistice și a documentațiilor tehnice privind construcții din domeniul turismului, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 31/1996
Hotărârea introduce modificări procedurale pentru corelarea tipurilor de documente necesare pe care trebuie să le depună investitorii sau operatorii din domeniul turismului care solicită avizarea și autorizarea documentațiilor de urbanism și a proiectelor de construcții în zone și stațiuni turistice. Alte modificări se referă la termenele care trebuie respectate, prioritizarea investițiilor din PNRR, astfel încât să respecte prevederile OUG nr. 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor.
Astfel, se reglementează procedura de analiză și tipurile de documentații supuse avizării, corespunzătoare etapelor de elaborare a proiectelor de investiții (studiu de fezabilitate, documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire), precum și conținutul documentațiilor transmise spre analiză.
Modificările contribuie la eficientizarea procesului de avizare a documentațiilor de urbanism și a construcțiilor din domeniul turismului de către autoritatea centrală responsabilă cu domeniul turismului, precum și la reducerea duratei procedurilor administrative și susținerea obiectivului de accelerare a proiectelor de investiții și creștere a calității vieții și competitivității economice.
11. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui bun imobil din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în domeniul public al județului Sălaj pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă 'Speranța' din Zalău
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
12. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea anexelor 4, 5, 6 și 8 la Normele metodologice cu privire la realizarea activităților de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 690/2017
Actualizarea Normelor metodologice privind realizarea activităților de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, aprobate prin HG nr. 690/2017, se încadrează în demersurile României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un obiectiv important al politicii externe românești.
Abordarea acestui domeniu, prevăzut și în Strategia Națională Anticorupție 2021-2025, precum și alinierea treptată la bunele practici ale OCDE transmit un semnal pozitiv la nivel internațional și contribuie la consolidarea percepției asupra României ca stat care promovează standarde ridicate de integritate și transparență.
Concret, pentru alinierea României la standardele OCDE și recomandările Grupului de lucru anti-mită (WGB) și Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare (DAC) modificarea anexelor nr. 4, 5, 6 și 8 vizează:
* Anexa nr. 4 - Se completează secțiunea privind istoricul organizației cu obligația declarării existenței unei condamnări penale definitive sau a unei proceduri de urmărire penală în curs pentru fapte grave (corupție, fraudă, evaziune fiscală, spălare de bani, terorism, criminalitate organizată etc.), se clarifică și formalizează întrebările existente și se introduce o secțiune distinctă privind capacitatea organizației de a gestiona riscurile de corupție.
* Anexa nr. 5 - Se introduc obligații de declarare privind eventuale condamnări penale sau proceduri de urmărire penală pentru fapte grave, se revizuiesc și clarifică întrebările existente, se adaugă o întrebare privind efectuarea unui audit extern în ultimii 4 ani și se introduce o secțiune distinctă privind gestionarea riscurilor de corupție.
* Anexa nr. 6 - Se completează responsabilitățile beneficiarului prin introducerea unor cerințe privind prevenirea și gestionarea riscurilor de corupție, verificarea partenerilor de implementare, consultarea listelor de excludere, raportarea suspiciunilor de corupție și instituirea unor sancțiuni interne. Totodată, se introduc prevederi privind interzicerea activităților ilicite, prevenirea exploatării și abuzului sexual, suspendarea finanțării și extinderea situațiilor care pot conduce la restituirea contribuției financiare.
* Anexa nr. 8 - Se actualizează terminologia pentru corelarea cu legislația în vigoare, se revizuiesc prevederile privind contribuția și responsabilitățile partenerilor și se introduc obligații privind gestionarea riscurilor de corupție, raportarea suspiciunilor de infracțiuni, respectarea normelor de integritate și excluderea exploatării sau abuzului sexual. De asemenea, se clarifică procedura de soluționare a diferendelor.
Aceste modificări asigură creșterea responsabilizării tuturor entităților implicate, eficientizarea procesului de evaluare și avizare a proiectelor, prevenirea corupției și alinierea la bunele practici internaționale, sprijinind aderarea României la OCDE și promovarea integrității și transparenței în cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară.
13. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui bun cultural mobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Muzeului Național de Artă al României și modificarea Anexei nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
14. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ale unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Vaslui, Timiș, Dolj, Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Hunedoara, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
15. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale - Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
16. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil, ca urmare a reevaluării, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratului General al Poliției Române - Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, trecerea unei părți din acesta în domeniul public al Județului Botoșani și pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
17. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind eliberarea domnului Dobre Vasile din funcția de subprefect al județului Buzău
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
18. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Cristea Constantin în funcția de subprefect al județului Buzău
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
19. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Beseni Cristian-Valer în funcția de subprefect al județului Satu Mare
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
20. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea datelor de identificare și a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Societății Române de Televiziune
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
21. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Mandatarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de autoritate publică națională cu atribuții în domeniul politicilor industriale, pentru parcurgerea tuturor etapelor tehnice în ceea ce privește participarea la proiecte transfrontaliere și multinaționale privind tehnologiile avansate de semiconductori (AST) (IPCEI-AST)
Adoptarea acestui memorandum de către Guvern va permite României să participe la proiecte importante de interes european comun în domeniul tehnologiilor avansate de semiconductori (IPCEI-AST), ceea ce conferă o poziționare strategică într-un domeniu tehnologic critic pentru competitivitatea economică și securitatea națională.
Pentru România, implicarea într-un astfel de proiect înseamnă acces la finanțare substanțială, cooperare tehnologică avansată și consolidarea ecosistemului național de inovare.
Obiectivul strategic al IPCEI - AST este crearea unui ecosistem european de nouă generație, care să ofere tehnologii avansate de semiconductori.
Proiectul vizează șapte domenii tehnologice care dezvoltă tehnologii avansate pentru industrie: cipuri IA, circuite integrate fotonice, chipleturi și ambalaje avansate, senzori disruptivi, electronică de putere, comunicare securizată și tehnologii generice precum echipamente și materiale.
Obiectivele cheie includ reducerea decalajelor dintre laboratoare și fabrici, stimularea inovării în tehnologii disruptive, reducerea dependențelor, consolidarea industriilor din aval și abordarea eșecurilor pieței.
Structura IPCEI AST aliniază obiectivele generale cu megatendințe, fluxuri de lucru și pachete de lucru tehnologice specifice, asigurând o dezvoltare strategică coordonată pe întregul lanț valoric al semiconductorilor.
Pentru România este important să participe la dezvoltarea și integrarea tehnologiilor în produse cu înaltă valoare adăugată.
La nivel operațional, România prin Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, (MEDAT), în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), gestionează Proiectul important de interes european în domeniul microelectronicii și al tehnologiilor comunicațiilor (PIIEC ME/CT), o investiție strategică de interes european, vitală pentru viitorul tehnologic al României, finanțată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Semiconductorii sunt încorporați în practic fiecare dispozitiv electronic și sunt esențiali pentru o gamă largă de aplicații și piețe finale. Se așteaptă ca importanța semiconductorilor să crească în următorul deceniu, impulsionată de megatendințe precum Inteligența Artificială, Automatizarea, Securitatea și Sustenabilitatea.
Industria europeană a semiconductorilor este vitală pentru transformarea societală determinată de megatendințe, dar s-a confruntat cu o presiune susținută de-a lungul a 20 de ani, cu o concurență geopolitică și economică tot mai mare. Semiconductorii susțin aproape jumătate din PIB-ul global și sunt esențiali pentru creșterea economică viitoare, veniturile din industrie fiind estimate să ajungă la 1 trilion de euro până în 2030 și s-ar putea dubla din nou până în 2040.
2. MEMORANDUM cu tema: Desemnarea autorităților naționale competente și stabilirea punctului național unic de contact în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Regulamentului (UE) 2024/1689 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 și (UE) 2019/2144 și a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligența artificială)
Prezentul memorandum adoptat de Guvern prevede desemnarea autorităților naționale competente și stabilirea punctului național unic de contact în vederea aplicării prevederilor Regulamentului (UE) 2024/1689 (Regulamentul privind inteligența artificială - AI), care urmărește promovarea unor sisteme de AI centrate pe om și de încredere, asigurând un nivel ridicat de protecție a sănătății, siguranței și drepturilor fundamentale, inclusiv a democrației, a statului de drept și a protecției mediului.
Conform Regulamentului AI, fiecare stat membru trebuie să desemneze cel puțin o autoritate de notificare și cel puțin o autoritate de supraveghere a pieței, precum și să stabilească un punct unic de contact la nivel național pentru coordonarea aplicării acestuia.
În acest sens, memorandumul prevede desemnarea următoarelor autorități naționale competente:
* ANCOM ca autoritate de supraveghere a pieței și punct unic de contact pentru Regulamentul privind AI.
* desemnarea ASF și a BNR ca autorități de supraveghere a pieței în cazul sistemelor de AI cu grad ridicat de risc în domeniul serviciilor financiare și a căror introducere pe piață, punere în funcțiune sau utilizare este în legătură directă cu furnizarea serviciilor financiare respective.
* desemnarea ANSPDCP ca autoritate de supraveghere a pieței în cazul sistemelor de AI cu grad ridicat de risc din domeniul biometriei, utilizate în scopul aplicării legii, gestionării frontierelor și respectării justiției și democrației, dar și în cazul sistemelor de AI cu grad ridicat de risc din domeniile migrației, azilului sau gestionării controlului la frontieră, precum și în domeniul administrării justiției și a proceselor democratice.
* desemnarea ca autorități de supraveghere a pieței și a autorităților desemnate la nivel național să supravegheze ariile de activitate reglementate prin actele normative unionale (indicate în secțiunea A din Anexa I la Regulamentul privind AI pentru sistemele de AI cu grad ridicat de risc aflate în legătură cu produsele care fac obiectul de reglementare al acelor acte unionale).
* desemnarea ADR ca autoritate de notificare responsabilă la nivel național cu efectuarea procedurilor necesare pentru evaluarea, desemnarea și notificarea organismelor de evaluare a conformității și pentru monitorizarea acestora.
3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a unui Security Assurance în Programul Corvete Maritime Multifuncționale (Maritime Multi-Purpose Corvette Programme) (MMPC) la care urmează să participe Ministerul Apărării Naționale
Prin acest memorandum, se aprobă semnarea de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a unui document de tip Security Assurance, necesar în cadrul Programului Corvete Maritime Multifuncționale - Maritime Multi-Purpose Corvette Programme (MMPC), la care urmează să participe Ministerul Apărării Naționale.
Prin acest document, ORNISS, în calitate de Autoritate Națională de Securitate, garantează că informațiile clasificate generate în cadrul programului și diseminate către Ministerul Apărării Naționale vor fi protejate în mod corespunzător, în conformitate cu standardele și nivelurile de clasificare aplicabile.
Programul MMPC este gestionat de Organizația pentru Cooperare Comună în Materie de Armament (OCCAR) și reunește mai multe state europene interesate de dezvoltarea și operarea unor platforme navale moderne, capabile să îndeplinească o gamă largă de misiuni maritime.
Semnarea documentului Security Assurance reprezintă o procedură standard utilizată în cadrul programelor multinaționale de apărare, care permite schimbul de informații clasificate între statele participante, în situația în care nu există încă un acord bilateral specific privind protecția informațiilor clasificate.
Participarea României la acest program reflectă interesul de consolidare a cooperării europene în domeniul apărării și de dezvoltare a capabilităților operaționale ale Forțelor Navale Române.
V. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 5 inițiative legislative
Punctele de vedere au fost aprobate.
Biroul de presă al Guvernului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.