Declarație de presă - Deputat Nagy Vasile (S.O.S România)
Exodul medicilor: cine îi mai tratează pe români?
Miercuri, 11 martie, în declarația sa politică, deputatul Nagy Vasile s-a referit la un aspect important al zilelor noastre și anume la: exodul medicilor.
De ani buni, România se confruntă cu o criză acută, devastatoare, de medici și personal medical. Cifrele oficiale arată o realitate care nu mai poate fi ignorată.
Țara noastră are sub 3,5 medici la 1.000 de locuitori, în timp ce media Uniunii Europene este de peste 4,1 medici la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că avem cu 15-20% mai puțini medici decât media europeană.
Deputatul Nagy Vasile a precizat că: În spitalele publice sunt peste 8.600 de posturi de medic vacante, iar deficitul total de personal medical - medici, asistente și alte cadre - depășește 30.000. În condițiile in care nu suntem în stare să ne integrăm absolvenții, iar alții îi iau gata formați și îi introduc direct în activitate, fără niciun cost. Costurile rămân în seama românilor, iar beneficiile, de sănătate și fiscale, în seama statelor capabile să vadă interesul cetățenilor lor!
Statisticile devin și mai dramatice când privim medicina de familie. Avem peste 1.500 de posturi vacante de medici de familie, iar sute de localități nu au nici măcar un medic. În peste 1.000 de comunități există deficit major de medici de familie. Pentru sute de mii de români, asta înseamnă că primul contact cu sistemul medical pur și simplu nu există. Iar situația se va agrava. Peste 20% dintre medicii de familie au în prezent mai bine de 70 de ani sau se apropie de pensionare.
În continuare, România suportă o hemoragie de specialiști, estimările arată că peste 15.000 de medici români lucrează în prezent în străinătate. Este un paradox dureros: investim în formarea medicilor, iar alte state europene beneficiază de munca lor.
Consecințele sunt evidente. În multe orașe mici, spitalele funcționează cu linii de gardă incomplete sau cu secții închise temporar din lipsă de personal. Pacienții sunt obligați să parcurgă zeci sau chiar sute de kilometri pentru o consultație sau pentru o intervenție medicală. Observăm o Românie a marilor centre universitare, unde există specialiști și tehnologie modernă, și, în același timp, o Românie mai mare, în care accesul la medic devine o loterie.
În concluzie, deputatul Nagy Vasile a specificat că: Un stat care nu își poate îngriji cetățenii devine un stat în pericol. Sănătatea românilor este privilegiul celor care trăiesc în marile orașe, ea trebuie să fie un drept fundamental al fiecărui român.
România are nevoie urgent de politici reale pentru păstrarea medicilor în țară, care să includă garanții și stimulente pentru medicii care aleg să lucreze în zonele rurale, trebuie realizate investiții consistente în infrastructura medicală și o strategie pe termen lung pentru resursa umană din sistemul sanitar.
Spitale putem construi, aparatură medicală putem cumpăra, dar fără medici, toate acestea rămân goale. O Țară în care pacienții nu mai găsesc doctori își pierde siguranța și viitorul. Haideți să asumăm împreună că Sănătatea trebuie să fie urgența zero a României și să luptăm împreună pentru personalul din sistemul sanitar, medicina de familie și chiar pentru cel din Direcțiile de Sănătate Publică, să oprim destructurarea acestora.
Nagy Vasile
Deputat S.O.S. ROMÂNIA
Circumscripția nr. 2 Arad
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.