Comunicat de presă - Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului
Primăria Municipiului București, prin Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, găzduiește, la Galeria Parter - Palat, în perioada 19 - 29 martie 2026, expoziția de pictură, grafică digitală și tehnici mixte 'Fragmente de corp instabil', semnată de artista Alida Velea și curatoriată de Mihaela Pascu.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, ora 14:00, iar cuvântul de deschidere va fi susținut de criticul de artă Diana Roman.
'Fragmente de corp instabil - o explorare a identității și materialității fluide' de Alida Velea propune o călătorie prin corp ca teritoriu al transformării, vulnerabilității și devenirii.
Într-o epocă în care limitele dintre organic și artificial, dintre sine și celălalt se dizolvă, corpul devine un spațiu deschis - o suprafață polimorfă pe care identitățile se rescriu continuu.
Corpul social, Corpul și corporalizarea mediului, Corpul geografic, Corpul, Sinele și relația cu Celălalt, Corpul-fantasmă sunt cinci ipostaze ale spațiului ființării: în fiecare registru, materia și simbolul se amestecă, tegumentul artistic, vocea auctorială și corpul secund / pictat coexistă fără ierarhii.
Expoziția nu oferă răspunsuri, ci deschide un câmp de percepții în care fragilul și mecanicul, intelectul și trăirea, efemerul și eternul se ating. 'Fragmentele' devin astfel o metaforă a prezentului - un corp individual devine colectiv, pentru că este instabil și mereu în negociere cu propriile limite. Astfel, instabilitatea trece de la defect convențional la o formă de libertate dezirabilă, de adaptare polimorfă, de căutare vie a întregului.
Accesul în Galeria Parter - Palat se realizează pe baza biletului achiziționat de la Recepția Palatului.
Program de vizitare: Marți-Duminică: 09:00-17:00 (ultimul acces la 16:30).
Parteneri media: AGERPRES, Radio Trinitas, Jurnal de București.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.