logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Societatea de Transport Public Timișoara

Vaporașele revin pe Bega! Reluăm transportul public pe apă din 1 aprilie

Societatea de Transport Public Timișoara informează că transportul public pe apă pe canalul navigabil Bega va fi reluat începând cu data de 1 aprilie.

În 28 martie, vaporașele vor fi lansate la apă, iar în perioada 28 - 31 martie vor fi efectuate probe funcționale și verificări tehnice, astfel încât reluarea curselor să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Detalii pentru călători:
- orar și trasee: graficele de circulație și stațiile deservite vor fi disponibile în curând pe site-ul oficial http://www.stpt.ro, dar și în stațiile unde opresc vaporașele;
- plată: călătoria se poate achita cu cardul bancar prin POS sau în numerar, la urcarea în ambarcațiuni.

Tariful rămâne neschimbat: 5 lei pentru o călătorie.

De asemenea, vaporașele pot fi utilizate și în baza abonamentului general STPT sau a legitimației de o zi.

Transportul public pe apă reprezintă o alternativă plăcută și eficientă de deplasare prin oraș, dar și o modalitate de a descoperi Timișoara dintr-o perspectivă diferită, pe canalul Bega.

PURTÃTOR DE CUVÂNT
Cosmin BRADU

Afisari: 113

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.