Comunicat de presă - Partidul Oamenilor Tineri
POT acuză specula de pe piața carburanților: 'Românii plătesc panica și lipsa de reacție a Guvernului'
București, 10 martie 2026
Partidul Oamenilor Tineri (POT) atrage atenția că evoluția recentă a prețurilor la carburanți, în România, nu poate fi explicată exclusiv prin creșterea prețului petrolului pe piețele internaționale. O parte din scumpiri sunt alimentate de comportamente speculative, de panica din piață și de lipsa de reacție a Guvernului PSD-PNL-USR-UDMR.
Datele economice din ultimii ani arată o relație relativ stabilă între prețul petrolului și prețul carburantului la pompă: o creștere de aproximativ 20 de dolari a barilului de petrol se traduce, în mod normal, printr-o creștere de circa 0,50-0,70 lei /litru, la pompă.
La început de martie 2026, când petrolul se situa în jurul valorii de 77 de dolari/baril, prețul benzinei era de aproximativ 7,9 lei/ litru. Chiar și în scenariul în care petrolul ar ajunge la 100 de dolari per baril, un calcul economic ar indica un preț de aproximativ 8,4-8,7 lei/ litru. În realitate însă, în unele orașe și stații, prețurile la benzina, mai ales la cea premium, depășesc chiar 9 lei/litru. Ceea ce indică faptul că o parte din creștere nu este determinată de costuri reale, ci de așteptări speculative și reacții de panică.
POT consideră că, în acest context, responsabilitatea statului este să intervină pentru a calma piața și a proteja consumatorii.
'Românii sunt din nou puși să plătească factura unui joc în care e implicat un guvern care se face că nu vede. De fiecare dată când barilul de petrol crește, prețul la pompă sare imediat,în România. Dar atunci când petrolul scade, prețurile rămân tot mari. Nu este o coincidență și nu este o piață care funcționează corect', a declarat Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri.
Potrivit POT, realitatea este că românii plătesc tot mai mult pentru fiecare litru de combustibil, în timp ce statul încasează taxe tot mai mari, iar marile companii își protejează marjele de profit.
'România produce petrol și are rafinării. Cu toate acestea, românii sunt tratați ca o simplă piață de exploatat. Statul are toate instrumentele pentru a interveni: reducerea temporară a accizelor, reducerea TVA, controlul marjelor comerciale sau sancționarea speculei. Dar Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR preferă să lase cetățenii să suporte scumpirile, din buzunarul lor', a mai declarat Anamaria Gavrilă.
În scenariul în care prețul petrolului ar urca până la 150 de dolari / baril, costul materiei prime ar putea adăuga aproximativ 2 lei per litru la prețul carburantului. Totuși, o mare parte din prețul final este reprezentată de taxe (accize și TVA).
În aceste condiții, Partidul Oamenilor Tineri consideră că statul trebuie să reducă povara fiscală pentru a limita impactul asupra populației și asupra economiei, așa cum fac autoritățile din Ungaria și Croația care plafonează prețurile la carburant.
'Rolul unui guvern este să apere interesul cetățenilor.Piața energiei nu este una oarecare. Prețul combustibilului influențează direct costurile de transport, prețul alimentelor și puterea de cumpărare a fiecărei familii. De aceea, statul are datoria să vegheze permanent ca această piață să funcționeze corect și în interesul cetățenilor', a subliniat lidera POT.
POT solicită Ministerului Energiei și Guvernului României să prezinte transparent situația reală a pieței carburanților și să analizeze urgent măsuri temporare de reducere a taxelor și de control al speculei, pentru a evita transformarea panicii din piață într-o nouă criză de preț suportată exclusiv de cetățeni.
Echipa Comunicare & Marketing
Partidul Oamenilor Tineri
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.