Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a solicitat în data de 07.03.2026 Judecătoriei Pașcani arestarea preventivă a inculpatului B.S. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 07.03.2026 până la data de 05.04.2026, inclusiv.
Față de acesta, în cursul zilei de 07.03.2026, prin ordonanță, s-a pus în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prev. de art. art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) și (21) lit. c și d C.pen.
În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că inculpatul B.S., în data de 05.03.2026, în jurul orei 19:36, în timp ce se afla pe drumul public din satul Crucea, comuna Lungani, jud. Iași, l-a lovit cu pumnul în care ținea o piatră, în zona coastelor și în zona feței, la nivelul buzei superioare, pe numitul U.G.V., agent de poliție, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i acestuia suferințe fizice.
Prin încheierea Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Pașcani s-a dispus admiterea propunerii și arestarea preventivă a inculpatului B.S. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 07.03.2026 până la data de 05.04.2026, inclusiv.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRIM-PROCUROR,
Lidia Neagu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.