Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea
BULETIN DE PRESÃ
10.03.2026
Autoturism în valoare de 30.000 de euro, căutat de către autoritățile din Franța, descoperit de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au descoperit, în municipiul Oradea, un autoturism evaluat la aproximativ 30.000 de euro, căutat de autoritățile din Franța, și care se afla în posesia unui cetățean român.
În data de 09.03.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, constând în faptul că în municipiul Oradea se află un autoturism, înmatriculat în Franța care face obiectul unei alerte.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autovehiculul figurează în bazele de date ca fiind 'bun căutat pentru confiscare', alertă introdusă de autoritățile din Franța.
După realizarea cercetărilor s-a stabilit că mașina se afla în posesia unui cetățean român, în vârstă de 49 de ani.
Drept urmare, autoturismul estimat la aproximativ 30.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.
*
Cetățean vietnamez depistat cu permisul de ședere al unei alte persoane
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au depistat o persoană din Vietnam care a încercat să tranziteze frontiera folosind un document de identitate românesc care aparținea altei persoane.
În data de 10.03.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au efectuat controale aleatorii și nesistematice în trenul care circula pe relația București Nord - Viena. În cadrul acestora, a fost selectată pentru control, o persoană care, pe lângă documentele de identitate, a prezentat și un permis de ședere cu însemnele autorităților din România.
Cu ocazia verificării documentului, polițiștii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control și fotografia din document există diferențe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Vietnam, în vârstă de 44 de ani.
Lucrătorii noștri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Imagini foto/video/ pe:// www.politiadefrontiera.ro
Purtător de cuvânt:
Comisar-șef de poliție BONDAR LAURA BEATRICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.