Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu
Procuror Simion Dan-Octavian, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În data de 07.03.2026 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.pen.
În fapt s-a reținut că în noaptea de 06/07.03.2026 a avut loc o agresiune spontană între două persoane de sex masculin, consăteni din localitatea Boian, jud. Sibiu, în timp aceștia ce se aflau într-o zonă publică. Autorul, în vârstă de 17 ani, a deposedat victima, în vârstă de 73 de ani, de o bâtă și a lovit-o pe aceasta la nivelul capului în mod repetat, apoi a părăsit locul faptei.
Victima a murit în cursul aceleiași nopți datorită leziunilor suferite și expunerii prelungite la frig. La data de 08.03.2026 inculpatul a fost arestat de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu pe o perioadă de 30 de zile.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul Investigații Criminale și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, și nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.