Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În data de 09.03.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C.R., cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin 22) si alin 21) 1) lit. d C.pen., amenințare, prev. de art. 206 alin 1 C.pen, violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin 1 și alin. 2 C.pen. și distrugere, prev. de art. 253 alin 1 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin 1 C. pen.
În fapt, s-a reținut că în data de 15.02.2026 in jurul orelor 17.30, inculpatul M.C.R. a spart ușa apartamentului persoanei vătămate, care era însărcinată, lovind-o cu picioarele. Apoi a pătruns în incinta locuinței, fără consimțământul acesteia. Având un cuțit în mână, l-a ridicat asupra victimei și a amenințat-o cu moartea, după care a agresat-o fizic, lovind-o cu pumnii și picioarele în zona corpului și a capului, producându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive ori sesizarea instanței nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție, inculpații fiind prezumați nevinovați până la pronunțarea unei soluții definitive în cauză.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.