Comunicat de presă - Poliția Română
VERIFICÃRI PRIVIND VEHICULELE CU POST DE CONDUCERE PE PARTEA DREAPTÃ
Polițiștii rutieri au desfășurat, pe parcursul unei zile, activități de control, în scopul prevenirii și combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale privind siguranța circulației pe drumurile publice, având în vedere dinamica accidentelor de circulație în care sunt implicate vehicule cu post de conducere pe partea dreaptă.
Astfel, în urma unei analize, la nivel național, în perioada 2020-2025, din totalul accidentelor în care au fost implicate autovehicule prevăzute cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului, aproximativ 84% s-au produs din cauza nerespectării normelor legale în vigoare de către conducătorii vehiculelor menționate anterior.
La data de 19 februarie 2026, în cadrul activităților, polițiștii rutieri au verificat 865 de autovehicule prevăzute cu postul de conducere pe partea dreaptă, dintre care 461 înmatriculate în România și 404 înmatriculate în alte state.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 595 de sancțiuni contravenționale, dintre care 567 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 28 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.
Dintre acestea, 42 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru deficiențe tehnice constatate la autovehicule prevăzute cu post de conducere pe partea dreaptă.
Totodată, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 5 pentru depășire neregulamentară.
În cadrul acțiunii, au fost reținute 21 de permise de conducere și 49 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 3 infracțiuni la regimul rutier și 3 infracțiuni de altă natură.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.