Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea
CERCETAT PENTRU FURT CALIFICAT, REȚINUT DE POLIȚIȘTI
La data de 3 martie a.c., în jurul orei 00.13, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au fost sesizați direct de către un tânăr de 21 de ani cu privire la faptul că, în noaptea de 2 spre 3 martie a.c., persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe bunuri din curtea imobilului situat în satul Haret, județul Vrancea.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe strada Șoseaua Națională, din satul Haret, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. Din curtea locuinței ar fi fost sustrase o drujbă, un flex și un motofierăstrău mecanic.
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1.750 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate și a unei percheziții domiciliare efectuate la data de 5 martie a.c., polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 55 de ani, din satul Haret, județul Vrancea.
Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.
REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
La data de 5 martie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au reținut un bărbat de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, la data de 4 martie a.c., în jurul orei 19:10, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au fost sesizați prin apel la SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe strada Violetelor, la o societate comercială, a avut loc un scandal între mai mulți bărbați.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că, în timp ce se afla într-o societate comercială de pe strada Violetelor din comuna Urechești, un bărbat de 38 de ani ar fi agresat fizic doi bărbați, în vârstă de 57, respectiv 36 de ani, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.
Persoanele vătămate nu au dorit să depună plângere pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Totodată, acestea au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și completarea formularului de cerere prevăzut de Legea nr. 26/2024.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 38 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
MISIUNE PENTRU SIGURANȚÃ ȘCOLARÃ LA ODOBEȘTI
În data de 5 martie a.c., polițiștii vrânceni au desfășurat activități pentru creșterea siguranței școlare în orașul Odobești.
Au fost prezenți în zona unităților de învățământ pentru a discuta cu elevii despre regulile de circulație, comportamentul civilizat și prevenirea bullying-ului. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au vorbit cu liceenii despre riscurile consumului de droguri și despre importanța luării unor decizii responsabile.
La activități a participat și Hera, câinele polițist, care a atras atenția și simpatia elevilor.
Acțiunile pentru siguranța elevilor vor continua în perioada următoare și în orașele Panciu și Mărășești.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.