Comunicat de presă - Grădina Zoologică din Târgu Mureș
Grădina Zoologică din Târgu Mureș a recepționat un nou transport de animale provenind de la Grădina Zoologică din Szeged (Ungaria).
Efectivul celei mai mari grădini zoologice din țară s-a îmbogățit cu o femelă de pumă (Puma concolor), trei papagali amazoni cubanezi (Amazona leucocephala) și o premieră absolută pentru instituția noastră: patru exemplare de guanaco (Lama guanicoe).
Noile exemplare au fost deja introduse în habitatele lor specifice, unde vor parcurge perioada obligatorie de carantină. Femela de pumă a fost transferată lângă masculul deja existent în colecția noastră, formând astfel o nouă pereche. Pumele sunt renumite pentru agilitatea lor impresionantă, fiind capabile de sărituri record. În sălbăticie, rolul lor este esențial în controlul populațiilor de erbivore, menținând echilibrul ecosistemelor americane.
Cei patru guanaco au primit un spațiu special amenajat lângă țarcul cangurilor. Guanaco este o camelidă sălbatică originară din America de Sud, fiind un supraviețuitor remarcabil al zonelor aride și montane. Este considerat strămoșul lamelor domestice și reprezintă un simbol al rezilienței naturii în fața condițiilor climatice extreme. Prezența speciei guanaco oferă vizitatorilor ocazia unică de a observa rudă sălbatică a lamei domestice, aducând un plus de valoare educațională sectorului dedicat faunei sud-americane. Odată cu sosirea lor, grădina noastră oferă o imagine aproape completă asupra familiei camelidelor, prezentând acum, alături de cămila bactriană, lamă și alpaca, și acest strămoș sălbatic fascinant.
Papagalii amazoni au fost plasați în Casa Tropicală. Această specie este critic amenințată în anumite regiuni ale habitatului său insular din cauza comerțului ilegal și a pierderii cuiburilor naturale, prezența lor în grădini zoologice fiind vitală pentru programele de educație și conservare. Grupul de papagali amazon cubanez numără acum 6 exemplare.
DESPRE GRÃDINA ZOOLOGICÃ:
Grădina Zoologică din Târgu Mureș este cea mai mare instituție de acest tip din România, avțnd 42 de hecatare, cu peste 120 de specii și apoape 1000 de exemplare. Grădina Zoologică Târgu Mureș aderă la principiile Asociației Europene a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EAZA), având ca obiectiv principal sensibilizarea publicului asupra declinului biodiversității. Prin activitățile sale, instituția noastră promovează respectul pentru natură, educația ecologică și comportamentele sustenabile. Dorim să conectăm publicul larg cu natura, pentru a îi educă tratarea responsabilă a mediului înconjurător.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.