logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Capitalei

FEMEIE CERCETATÃ SUB MÃSURA CONTROLULUI JUDICIAR PENTRU ULTRAJ

La data de 4 martie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a dispus cercetarea unei femei, în vârstă de 58 de ani, sub măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

În fapt, la data de 4 martie 2026, polițiști din cadrul Secției 18 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, unde funcționează Evidența Populației - Sector 5, ar fi avut loc un conflict între o femeie și un agent de poliție locală.

Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au identificat persoanele implicate în eveniment: o femeie, în vârstă de 58 de ani, și un bărbat, în vârstă de 50 de ani, agent de poliție locală, în cadrul Poliției Locale Sector 5.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în jurul orei 10.00, pe fondul unui conflict spontan cu agentul de poliție locală, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, femeia ar fi acroșat cu autoturismul bărbatul, la nivelul abdomenului, în timpul efectuării manevrei de mers înapoi.

Ulterior, când polițistul local s-ar fi poziționat în fața autoturismului, femeia ar fi pus în mișcare autovehiculul, iar în urma efectuării unui viraj i-ar fi prins unul dintre membrele inferioare, punându-l în imposibilitatea de a-l elibera.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a acordat îngrijiri bărbatului, acesta fiind transportat la o unitate spitalicească, pentru investigații suplimentare.

Ulterior, femeia a fost prezentată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Față de aceasta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

În contextul conflictului, femeia ar fi afirmat că agentul de poliție locală ar fi avut un comportament necorespunzător față de aceasta, fiind efectuate astfel verificări, într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 18.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este un procedeu al procesului penal, reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

Afisari: 153

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.