logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul D.G.P.M.B. - Poliția Sectorului 6 - S.I.C.E. au efectuat, în cursul zilei de 03.03.2026, un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza mun. București și a județelor Ilfov și Vrancea la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale ale unor societăți comerciale, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, uz de fals în formă continuată și infracțiunea de cesiune fictivă părți sociale.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, au fost identificate și ridicate documente și înscrisuri utile cauzei.

La data de 03.03.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus în mișcare acțiunea penală împotriva a 5 inculpați, persoane fizice, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (13 acte materiale), prev. de art. 244 alin. 1 și 2, raportat la art. 2561, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, uz de fals în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 323, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și infracțiunea de cesiune fictivă, faptă prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

În sarcina acestora s-a reținut că, în perioada iulie 2024 - iulie 2025, au indus în eroare 13 persoane vătămate, societăți comerciale, prin achiziționarea unor diverse mărfuri fără a avea intenția de a le achita, iar pentru a câștiga încrederea furnizorilor, fie efectuau mici plați parțiale, fie le ofereau drept garanție bilete la ordin fără a avea disponibilul necesar în cont pentru achitarea contravalorii mărfurilor, cauzând astfel persoanelor vătămate un prejudiciu în cuantum de 2.385.729,78 lei. Anterior punerii în executare a rezoluției infracționale, pentru a fi îngreunată identificarea autorilor, societatea folosită în activitatea infracțională a fost cesionată fictiv pe numele unei persoane interpuse (om de paie), iar după finalizarea acțiunilor de inducere în eroare a persoanelor vătămate, aceasta a fost din nou cesionată către o altă persoană interpusă (om de paie) prin folosirea unor înscrisuri falsificate.

La data de 04.03.2026, 4 (patru) dintre inculpați au fost prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei 4 (patru) inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, față de 1 (un) inculpat Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

La data de 02.03.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților până la concurența sumei reprezentând prejudiciul cauzat persoanelor vătămate. Măsura sechestrului a fost aplicată efectiv asupra a 3 (trei) bunuri imobile a căror evaluare acoperă integral prejudiciul cauzat.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unor măsuri preventive și dispunerea unor măsuri asigurătorii sunt etape în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București

Afisari: 170

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.