Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice soluțiile de sesizare a instanței dispuse în cursul lunii februarie 2026, prin rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, în cauze care au vizat infracțiuni de mare violență și de corupție.
1. La data de 02 februarie 2026, procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat (un bărbat în vârstă de 28 de ani), agent principal de poliție și șef de schimb în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 2, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la începutul lunii iulie 2025, inculpatul a solicitat unei persoane aflate în stare de arest preventiv în cadrul centrului menționat suma de 700 de lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru a facilita accesul unei persoane de sex feminin în incinta centrului, în alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului la vizită intimă.
În realizarea acestei înțelegeri, în perioada 16.07.2025-25.07.2025, inculpatul a primit suma de 700 de lei, în două tranșe.
În cursul urmăririi penale s-a dispus măsura controlului judiciar față de inculpat, pentru o perioadă de 60 de zile.
Au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale a sumei primite de inculpat cu titlu de mită, fiind indisponibilizată suma totală de 700 de lei. Rechizitoriul a fost trimis la Tribunalul București, cu propunerea de menținere a măsurii sechestrului asigurător.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
2. În cauza mediatizată prin comunicatul de presă din data de 17.12.20251, procurorii au dispus sesizarea instanței, în baza art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 04 februarie 2026 cu un inculpat (un bărbat în vârstă de 38 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată.
În acord s-a reținut că, în perioada ianuarie-mai 2025, inculpatul, în timp ce se afla în zona unei piețe situate în București, sector 5, a abordat-o pe martoră (o femeie în vârstă de 47 de ani) sub pretextul că o poate ajuta să obțină punerea în libertate a fiului său, aflat în arest preventiv într-o cauză având ca obiect infracțiuni de trafic de droguri de mare risc.
În acest context, inculpatul a lăsat să se creadă, în mod repetat și necorespunzător adevărului, că are influență asupra conducerii unității de parchet competente să instrumenteze cazul, fără ca o asemenea influență să existe în realitate, afirmând că ar putea interveni pentru punerea în libertate a fiului martorei. Pentru a crea și menține aparența existenței unei intervenții reale, inculpatul a pretins martorei suma totală de 10.000 de euro, pe care a primit-o ulterior în două tranșe, în cadrul unor întâlniri ce au avut loc în zona pieței menționate.
De asemenea, în luna decembrie 2025, inculpatul a condus în mod repetat un autoturism pe drumurile publice din municipiul București, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică și a fost de acord cu pedeapsa stabilită prin acord.
La momentul încheierii acordului, inculpatul se afla în stare de arest preventiv. Prin acord s-a stabilit aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 4 ani, stabilindu-se în sarcina inculpatului măsuri de supraveghere și obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile.
Au fost instituite măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale a sumei de 10.000 de euro de la inculpat, solicitându-se menținerea acestora.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Tribunalului București.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de
Investigare a Criminalității Economice.
3. În cauza mediatizată prin comunicatul de presă din data de 02.09.20252, procurorii
au dispus trimiterea în judecată la data de 16 februarie 2026 a unei inculpate (în vârstă
de 67 de ani), cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
1 https://ptbucuresti.mpublic.ro/files/comunicate/2025/17_12_2025_ptb.pdf
2 https://ptbucuresti.mpublic.ro/files/comunicate/2025/02_09_2025_ptb_1.pdf
Din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 28.08.2025, în cursul
dimineții, în timp ce se afla într-un imobil abandonat situat în București, sector 1, pe fondul
unui conflict spontan, inculpata a agresat fizic victima (un bărbat în vârstă de 50 de ani) cu
un cuțit în zona latero-cervicală stângă, leziunea determinând o hemoragie externă masivă.
Inculpata și victima făceau parte din categoria persoanelor fără locuință și se
adăposteau de aproximativ o lună în imobilul respectiv.
Imediat după comiterea faptei, inculpata a părăsit municipiul București, fiind
depistată ulterior de organele de poliție în municipiul Constanța.
Victima, în pofida gravității leziunii, a reușit să părăsească imobilul și să solicite
ajutor, fiind transportată la Spitalul Universitar de Urgență 'Elias', unde a decedat în
aceeași zi. Raportul de expertiză medico-legală a stabilit că moartea a fost violentă și s-a
datorat șocului hemoragic consecutiv plăgii tăiat-înțepate cervicale.
Rechizitoriul a fost trimis la Tribunalul București, cu propunerea de
menținere a măsurii arestului preventiv.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună
cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul
Omoruri.
4. La data de 19 februarie 2026, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul
București au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor
de trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în cursul lunilor noiembrie-
decembrie 2023, un inculpat (în vârstă de 51 de ani), cercetat pentru trafic de influență, a
pretins și a primit suma de 1.500 de euro de la un cetățean sirian, lăsând să se creadă că are
influență asupra unor funcționari publici din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie
și că îi poate determina să își îndeplinească atribuțiile de serviciu în vederea obținerii
cetățeniei române de către acesta.
În realizarea acestei înțelegeri, inculpatul a pretins existența unei influențe
personale asupra unui funcționar public cu funcție de conducere din cadrul instituției
menționate, evocând în mod explicit identitatea și funcția acestuia, suma de bani fiind
remisă în contextul promisiunii exercitării acestei influențe.
De asemenea, s-a stabilit că cel de-al doilea inculpat (un bărbat în vârstă de 65 de
ani), cercetat pentru complicitate la cumpărare de influență, a intermediat legătura dintre
cetățeanul străin și primul inculpat, în sensul că l-a recomandat ca fiind o persoană cu
influență asupra funcționarilor din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie și a
înlesnit remiterea sumei de 1.500 de euro către traficantul de influență, acționând în
sprijinul persoanei interesate de obținerea cetățeniei române.
În cursul urmăririi penale, față de inculpatul cercetat pentru trafic de influență a fost
dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Rechizitoriul a fost trimis la Tribunalul București, cu propunerea de
confiscare specială a sumei de 1.500 de euro.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună
cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că aceste etape ale procesului penal, respectiv trimiterea în
judecată și încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, reprezintă, potrivit Codului
de procedură penală, finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței competente, fără a
aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL
PARCHETULUI DE PE LANGÄ‚ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.