logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 27.02.2026, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 39 de ani),
cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 27.02.2026, după ce a fost oprit în trafic pe o stradă din sectorul 4 al municipiului București ca urmare a săvârșirii unei abateri la regimul circulației rutiere, în scopul de a evita aplicarea sancțiunii contravenționale, inculpatul a remis suma de 100 de lei unui agent principal de poliție din cadrul D.G.P.M.B., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

La aceeași dată, față de inculpat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu obligația de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea organului judiciar.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE SI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Afisari: 89

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.