logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

TRIMITERE ÎN JUDECATÃ ÎNȘELÃCIUNE CU CONSECINȚE DEOSEBIT DE GRAVE

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor aduce la cunoștința publicului faptul că, prin rechizitoriu, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.B.G., în calitate de administrator al societății S SRL, precum și a inculpatei persoane juridice S SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 256^1 Cod penal, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul T.B.G., și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.

În esență, s-a reținut că:

în perioada 2023-2025, inculpatul T.B.G., în calitate de administrator al S SRL, a indus și menținut în eroare reprezentanții societății M SRL cu privire la existența unor garanții reale suficiente pentru acoperirea unui debit de 1.743.570,54 lei, constând în contravaloarea unor inputuri agricole livrate;

- în acest scop, inculpatul a recurs la constituirea și folosirea mai multor garanții mobiliare, deși cunoștea că o parte din bunuri erau deja grevate de alte sarcini ori nu mai existau în patrimoniul debitorului;

- la data de 18.07.2024, inculpatul a pus la dispoziția reprezentanților M SRL datele de identificare și liste de bunuri aparținând a două alte persoane juridice (care nu aveau nicio legătură cu inculpații), în vederea întocmirii unui contract de ipotecă mobiliară, ulterior fiind înmânat creditorului un contract purtând semnături falsificate la rubricile privind garanții ipotecari;

- în baza acestui contract, înregistrat în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, s-a demarat procedura executării silite împotriva celor două persoane juridice, pentru suma totală de 5.340.501,4597 lei.

Prin faptele reținute s-a produs un prejudiciu subiectului pasiv principal M SRL, în cuantum de 1.743.570,54 lei (contravaloarea facturilor neachitate + 3.699.893,7297 lei, penalități de întârziere, în total 5.443.463 lei, precum și un prejudiciu potențial semnificativ subiecților pasivi secundari, împotriva cărora a fost declanșată executarea silită pentru suma de 5.340.501,4597 lei, situație ce se încadrează în noțiunea de 'consecințe deosebit de grave' în sensul art. 183 Cod penal.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile și imobile identificate în patrimoniul inculpaților, de natură să asigure acoperirea prejudiciului creat.

Precizăm că dosarul a făcut obiectul operațiunii 'Jupiter', derulată în luna noiembrie 2025.

Inculpatul T.B.G. a fost trimis în judecată în stare de control judiciar.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Bihor.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă etapa procesuală în care acuzația este supusă verificării de către instanța de judecată, inculpații beneficiind de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BIHOR

Afisari: 97

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.