Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Tulcea
Astăzi, 03.03.2026, ora 14.00, la Teatrul 'Jean Bart' din Tulcea, s-a organizat seminarul cu tema 'Protejarea împotriva obiceiurilor nocive: expunerea exagerată la tehnologie, consum de alcool, medicamente și droguri' pe care l-a susținut domnul profesor universitar doctor Radu Țincu, prin Fundația Destiny Park.
Seminarul s-a adresat tuturor cadrelor didactice, părinților, bunicilor, membrilor comunităților locale.
Domnul profesor universitar doctor Radu Țincu este expert european în cadrul Agenției Europene pentru Droguri și Adicție (EUDA), fiind implicat, începând cu anul 2023, în analiza efectelor consumului de substanțe psihoactive și a adicțiilor. Această activitate presupune colaborarea cu instituții europene și specialiști din statele membre ale Uniunii Europene, contribuind la dezvoltarea unor strategii eficiente de prevenție și intervenție.
Biroul de presă al ISJ Tulcea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.