Comunicat de presă - Primăria orașului Borșa
Borșa: Două zile de schi gratuit pe săptămână pentru localnici, până la finalul sezonului
Borșa, 3 martie 2026 - Primăria orașului Borșa anunță că, până la finalul sezonului de iarnă, toți localnicii vor beneficia de două zile de schi gratuit pe săptămână pe Pârtia Olimpică de la Borșa. Măsura a fost aprobată de Consiliul Local la inițiativa primarului, ca o modalitate de a sprijini comunitatea și de a încheia sezonul de schi într-un mod special.
Accesul gratuit este valabil pentru toți cetățenii cu dovada domiciliului în Borșa, prin prezentarea cărții de identitate și, pentru cei cu carte model nou, a adeverinței de domiciliu. Programul zilnic este între orele 10:00 și 17:00.
'Ne dorim să oferim borșenilor ocazia de a se bucura de zăpadă și aer curat, chiar și în ultimele săptămâni ale sezonului. Pârtia Olimpică de la Borșa va fi deschisă pentru două zile pe săptămână, gratuit, astfel încât familiile și tinerii să poată încheia sezonul de iarnă cu voie bună și distracție pe pârtie', a declarat Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa.
Primăria Borșa invită toți cetățenii să profite de această inițiativă și să se bucure de ultimele zile de schi din acest sezon, în siguranță și cu responsabilitate.
Timiș Ion Sorin,
primar al Orașului Borșa
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.