logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

O echipă complexă formată din lucrători de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava - Serviciul Ordine Publică - Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de:
- Transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, cu volumul cuprins între 10.01 mc ? I 20,00 mc inclusiv, neînsoțite de documente specifice de transport sau fără proveniență legală, faptă prevăzută de art. 151, alin.
(2), lit. b) din Legea 331/ 2024 -Noul Cod Silvic,
- Introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, fapta prevăzută de art. 149, alin. (1) din Legea 331/ 2024- Noul Cod Silvic și
- Deținerea în depozite de către operatorul economic sau comerciant a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în plus sau în minus dintre volumul stocului fizic și volumul stocului scriptic, înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic,

Dar nu mai puțn de 10 metri cubi, fapta prevăzută de art. 151, alin. (1) din Legea 331/ 2024 -Noul Cod Silvic.

În această cauză penală, în cursul zilei de 03 martie 2026, ca urmare a obținerii mandatului de percheziție emis de judecătorul de drepturi și libertăți competent, se efectuează percheziție domiciliară într-o locație, reprezentând depozitul unei persoane juridice, respectiv o societate comercială din mediul urban, din județul Suceava, având ca profil de activitate debitarea și procesarea lemnului.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale, iar în măsura în care stadiul anchetei penale va permite, vom informa opinia publică.

Precizăm că efectuarea urmăririi penale în rem este o etapă a procesului penal reglementata de Codul de procedura penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PRIM PROCUROR, purtător de cuvânt,

Maria Cristina CIORNEI PRIM PROCUROR ADJUNCT,
Anca Clara PANCIUC

Afisari: 183

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.