logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Comic Con România

Îndrăgitul actor Toby Sebastian (Game of Thrones), fratele lui Florence Pugh, revine la Comic Con România

Comic Con România revine între 24-26 aprilie 2026, la Romexpo, în București, cu trei zile pline de distracție pentru fanii filmelor, serialelor, jocurilor video, cosplay-ului și benzilor desenate, cu activități, atracții și invitați speciali pentru toate vârstele.

O gazdă bună este greu de înlocuit, așa că Toby Sebastian revine și anul acesta la Comic Con într-un dublu rol: invitat special și moderator al panelurilor, așa cum ne-a obișnuit deja în ultimii ani.

Publicul îl cunoaște în special pentru rolul prințului Trystane Martell din celebra serie Game of Thrones, dar și pentru aparițiile sale în producții precum The Music of Silence, unde l-a interpretat pe tânărul Andrea Bocelli sau Perfect Match, o ficțiune inspirată de relația dintre Andre Agassi și Steffi Graf. De-a lungul timpului, Toby a ales proiecte variate, alternând între film, televiziune și muzică.

Pasiunea pentru actorie a apărut încă din copilărie, datorită familiei sale cu puternice înclinații artistice. Una dintre surorile sale este Florence Pugh, una dintre cele mai talentate și apreciate actrițe ale generației sale. Deși nu au jucat încă împreună într-un film, cei doi au colaborat în muzică, lansând piesa 'Midnight'.

În paralel cu actoria, Toby Sebastian și-a dezvoltat constant și cariera muzicală. Artistul are la activ un EP și mai multe albume, cel mai recent fiind Eyes Light Up, un material cu influențe din anii '60-'70, care reflectă evoluția și maturitatea sa artistică. În prezent, el continuă să îmbine în proiectele sale cele două mari pasiuni: filmul și muzica.

Toby Sebastian se alătură, astfel, celor trei actori din Shadow and Bone - Freddy Carter, Amita Suman și Danielle Galligan - în line-up-ul ediției de primăvară a Comic Con România.

De-a lungul celor 12 ani, la Comic Con România, au participat numeroși actori cunoscuți de la Hollywood, dintre care îi amintim pe Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Jamie Campbell Bower (Stranger Things, Twilight saga), Ed Westwick (Gossip Girl), Paul Wesley (The Vampire Diaries), Mark Sheppard (Supernatural), Alfred Enoch (How to Get Away with Murder, Harry Potter), Tom Wlaschiha (Game of Thrones, Stranger Things), Andrew Scott (Sherlock), Clive Standen (Vikings), Jim Beaver (Supernatural), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr. Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, La Casa de Papel, Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.

Andra Vasile
East European Comic Con - PR

Afisari: 250

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.