Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în cursul zilei de 26.02.2026, au pus în aplicare un număr de 62 de percheziții domiciliare pe raza mun. București și a
județelor Ilfov, Cluj, Satu Mare, Alba, Brașov, Prahova, Mureș și Harghita, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu produse de uz Industrial.
În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, au fost identificate mai multe documente și înscrisuri utile cauzei, precum și sume de bani, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În fapt, se efectuează cercetări față de un număr de 21 de persoane care, în perioada 2021-2025, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, au dispus în mod repetat evidențierea în declarațiile fiscale a unor achiziții de bunuri care nu reflectă operațiuni comerciale reale, de la două societăți cu un comportament specific de tip 'fantomă', cauzând bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 4.231.460,43 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
Prin ordonanța din data de 27.02.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus în mișcare acțiunea penală împotriva a 6 persoane fizice, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea
Art. 35 alin. 1 Cod Penal.
Față de cei 6 inculpați s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
De asemenea, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 26.02.2026 a fost instituită măsura sechestrului asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare aparținând suspecților, inculpaților și părților responsabile civilmente, precum și poprirea conturilor bancare, până la concurența sumei totale de 4.231.460,43 lei.
Sechestrul a fost aplicat efectiv asupra unor bunuri imobile (2 case, 7 apartamente și 10 terenuri intra/ extravilane), precum și asupra sumelor de 89.000 lei și 31.050 euro ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, a căror evaluare totală acoperă întinderea prejudiciului cauzat.
Sumele de bani urmează a fi virate în contul de recuperare prejudiciu, la solicitarea persoanelor acuzate de la care au fost ridicate.
Pe parcursul urmăririi penale, sprijinul tehnic de specialitate a fost asigurat de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Operațiuni Speciale - Biroul Operațiuni Speciale București.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea documentării întregii activități infracționale și a dispunerii măsurilor legale care se impun.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație,
Să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.