Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
La volan cu permis de conducere fals
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, efectuează cercetări cu privire la un cetățean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
Ieri, în jurul orei 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din țară, un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, șoferul a prezentat un permis de conducere ce purta însemnele autorităților din Polonia.
Polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, în urma consultării bazelor de date, s-a stabilit că bărbatul nu deținea dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că a obținut documentul urmând o școală de profil din Polonia.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
PURTÃTOR DE CUVÂNT
Comisar de poliție
Nicola Petre-Ionuț
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.