Comunicat de presă - Centrul Cultural Vrancea
Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează luni, 9 martie 2026, ora 17.00, la Galeriile de Artă Focșani, un eveniment artistic ce omagiază Ziua Internațională a Femeii, intitulat 'Mama'.
Elevii Școlii Populare de Artă, îndrumați de coordonatorii din cadrul claselor: Canto muzică ușoară, Pian și Vioară, vor susține un recital vocal - instrumental, dedicând cu emoție melodiile alese tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente la eveniment și în mod special, mamelor din inima lor!
Figură centrală în viața unui copil, mama este sursa primară de iubire necondiționată, de siguranță emoțională și de echilibru fundamental. Prima formă de afectivitate primită, conturează structura morală și afectivă, educația, valorile, credințele și funcționează ca un model de comportament. Un punct de referință, primul chip feminin din lumea copilăriei, oferă primele reguli de atașament, blândețe, cunoaștere, feminitate și respect pentru universul matern.
Vă invităm cu mult drag, alături de cei mici, să audiați un recital muzical expresiv și captivant!
Centrul Cultural Vrancea urează tuturor doamnelor și domnișoarelor: 'La mulți ani!'
Partener la eveniment: Florăria EMA - Focșani
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.