Comunicat de presă - Asociația Patronală RESTO
România trebuie să lanseze, cât mai repede, o Campanie de promovare turistică prin care sa transmită că suntem o destinație sigură
Este momentul să cerem cu fermitate Guvernului un buget de promovare de 20 de milioane de euro anual
Corina Martin, președinte Patronat RESTO și secretar general - vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România:
'În actualul context geopolitic, România trebuie să lanseze o Campanie de promovare turistică - prin care să prezinte destinațiile majore, accentuând pe experiențe și tradiții, siguranță, gastronomie și unicitate, pe branduri ce ne fac unici - precum Dracula, Transilvania, Delta Dunării etc - Campanie prin care să transmită că suntem o Destinație sigură! Este momentul sa cerem cu fermitate Guvernului un buget de promovare de minim 20 de milioane de euro anual, deși avem nevoie, realist, de mai mult de atât !
Nu cerem decât o întoarcere a unui procent infim din ceea ce industria noastră contribuie la PIB (actualmente 6%!)
Cu toate acestea, România continuă să se afle la coada clasamentului european în privința numărului de turiști străini atrași (2,6 milioane anual), tocmai pentru că noi cheltuim cel mai puțin, anual, pe promovare turistică! Altfel spus, de cât cheltuim, atât de puțini turiști atragem!
Odată cu reducerea la jumătate a valorii tichetelor de vacanță, au scăzut major numărul turiștilor/numărul înnoptărilor/încasările operatorilor și astfel scad major și contribuțiile lor către bugetele locale și cel central. De ce se întâmplă asta? Pentru că România este, de atât de mulți ani, dependentă, covârșitor, de turiștii conaționali! 95% din turiștii României au fost, până acum, românii, noi neinvestind și neatrăgând turiști străini!
Și atunci - ce punem în locul românilor care nu mai au tichete de vacanță? Ce taxe mai colectăm la UAT-uri, ce încasează Guvernul?
Consider că este nevoie de o Campanie de strategie solidă - în care să participe, pe lângă Ministerul Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului, OMD-urile destinațiilor românești, Federațiile și patronatele reprezentative național, dar și Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior ( ARICE) și misiunile diplomatice ale României.
Domnule Prim Ministru, Domnilor Miniștri, Doamnelor și Domnilor Parlamentari, ajutați-ne să scoatem România turistică în lume!
România are ținuturi de poveste, pagini bogate de istorie și de cultură, bucate și vinuri bune, eroi, legende și campioni mondiali, atracții turistice și locații de cazare și de masă de excelență pentru orice bugete, gusturi și preferințe, iar noi, Industria ospitalității din România, suntem gata să fim Parteneri de promovare a României în lume! În plus, aceasta este și trebuie să fie o Datorie de onoare, pentru orice român!'
Asociația Patronală a Restaurantelor, Cafenelelor, Barurilor, Beach Barurilor, Cluburilor, Organizatorilor de Evenimente, Furnizorilor și Producătorilor de pe Litoral
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.