logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Arhiepiscopia Târgoviștei

DUMINICA ORTODOXIEI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

- Adevărul credinței a fost și rămâne păstrat de Ortodoxie în toată frumusețea lui -

Cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, în ziua de 1 martie 2026, numeroși credincioși, alături de elevi ai Seminarului Teologic 'Sf. Ioan Gură de Aur' și studenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității 'Valahia', au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala istorică din Târgoviște de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.

Din sobor au făcut parte: Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, Pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu, Prorector al Universității 'Valahia' și Pr. prof. Alin Marian Pleșa, directorul Seminarului Teologic.

Cu această ocazie, a fost citită Pastorala Sfântului Sinod dedicată Duminicii Ortodoxiei, iar în cadrul slujbei a debutat colecta pentru Fondul Central Misionar.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că adevărul credinței a fost și rămâne păstrat de Biserica Ortodoxă în toată splendoarea și autenticitatea lui, iar Duminica Ortodoxiei reprezintă triumful dreptei credințe asupra tuturor ereziilor, confuziilor doctrinare și rătăcirilor care au încercat să umbrească adevărul revelat de-a lungul istoriei, fiind un simbol al unității și statorniciei Ortodoxiei.

Înaltul Ierarh a evidențiat rolul icoanelor în viața Bisericii, arătând că ele nu sunt simple elemente decorative ale spațiului sacru, ci mărturii ale prezenței dumnezeiești și repere de sfințenie. În același timp, sfintele icoane constituie o mărturie vizuală a adevărului mântuitor, exprimând prin imagine ceea ce Biserica învață prin cuvânt. Zugrăvirea chipului lui Hristos este posibilă datorită Întrupării Fiului lui Dumnezeu, fundamentul întregii iconografii ortodoxe, a subliniat Înaltpreasfinția Sa, amintind că în icoane strălucește lumina harului necreat.

Totodată, Mitropolitul Nifon a reamintit că Biserica Ortodoxă este mama spirituală a neamului românesc, având un rol esențial în formarea și păstrarea identității noastre naționale. Cu acest prilej, Chiriarhul nostru i-a îndemnat pe credincioși la reînnoire sufletească, pocăință și bucurie, în duhul credinței statornice mărturisite totdeauna, pretutindeni și de către toți.

BIROUL DE PRESÃ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Afisari: 102

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.