logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Teatrul de Păpuși 'Puck'

Spectacol al Teatrului de Păpuși 'Puck', pe listă scurtă a nominalizărilor pentru premiile UNITER
Spectacolul 'Dracula. Despre cum am devenit un monstru', realizat de Teatrul de Păpuși 'Puck' din Cluj-Napoca, este nominalizat la secțiunea Cel mai bun spectacol de teatru de animație/ teatru pentru copii pentru premiileUNITER din acest an.

Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026 au fost anunțate recent, fiind elaborate pe baza propunerilor primite din partea teatrelor și a propunerilor membrilor Senatului UNITER.

Spectacolul nonverbal 'Dracula. Despre cum am devenit un monstru' a avut premieră în septembrie 2025, având că teme diversitatea și integrarea.

Spectacolul este o reinterpretare captivantă și educativă cu păpuși, pornind de la diverse reprezentări ale personajului Dracula, adaptată special pentru copii și familii, cu un accent dramaturgic pe temele diversității și integrării.

Producția rescrie povestea lui Dracula, explorând modul în care frică de 'celălalt', prejudecățile și neînțelegerile pot duce la conflict, iar empatia, înțelegerea și acceptarea pot încuraja integrarea și coeziunea comunității.

Concept, regie și scenografie: Dimitros Stamou și Demy Papada (Merlin Puppet Theatre, Berlin).

În distribuție: Andreea Bolovan, Robert Trifan.

Producția se adresează familiilor și copiilor cu vârsta de peste 7 ani.

Proiect realizat cu sprijinul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca și al Goethe-Institut România.

La secțiunea Cel mai bun spectacol de teatru de animație/ teatru pentru copii pentru premiile UNITER din acest an, pe lângă spectacolul Teatrului de Păpuși 'Puck', mai figurează 'Bekkanko' de Asaya Fujita, regia Cristi Juncu, scenografia Mihai Pastramagiu (Teatrul 'Toma Caragiu', Ploiești) și 'The window', dramatizarea Robert Copoț, Laurențiu Pleșa, David Zuazola, regia David Zuazola, scenografia David Zuazola și Attila Bajko, muzica Lazăr Novkov (Teatrul pentru Copii și Tineret 'Merlin', Timișoara).

Ediția a 34-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 25 mai 2026, la Sala Majestic a Teatrului Odeon București.

Despre Teatrul de Păpuși 'Puck'

Teatrul de Păpuși 'Puck' a fost înființat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj.

Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secția română, cât și la cea maghiară, precum și importante premii și nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuși 'Puck' este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituția clujeană este gazda Festivalului Internațional 'Puck', unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal 'WonderPuck', un eveniment dedicat întregii familii.

Teatrul de Păpuși PUCK
www.teatrulpuck.ro
www.facebook.com/teatrulpuck

Afisari: 106

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.