logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Treizeci de ani de prietenie, solidaritate și orizonturi europene comune

Editorial comun semnat de Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe al României, și Elmedin Konakovic, ministrul afacerilor externe al Bosniei și Herțegovinei

La 1 martie 2026, România și Bosnia și Herțegovina marchează treizeci de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Această aniversare are loc într-un moment definitoriu pentru Balcanii de Vest și pentru Europa în ansamblu, un moment în care unitatea, responsabilitatea și claritatea strategică sunt mai importante ca oricând. Ea oferă oportunitatea nu doar de a privi cu satisfacție înspre trecut, către trei decenii de cooperare strânsă, ci și de a reafirma angajamentul nostru comun pentru stabilitate, pace și un viitor european pentru regiunea noastră.

Trei decenii de relații de prietenie, întemeiate pe valori comune și pe convingerea împărtășită că dialogul, cooperarea și integrarea reprezintă fundamentele unei păci durabile. Parteneriatul nostru a fost marcat de solidaritatea manifestată în perioade dificile - fie că a fost vorba despre a răspunde la amenințări de securitate sau la dezastre naturale - precum și de o cooperare constructivă în perioade favorabile.

Un pilon definitoriu al relației noastre bilaterale îl reprezintă angajamentul neclintit al României față de stabilitatea și securitatea Bosniei și Herțegovinei și ale întregii regiuni a Balcanilor de Vest. Acest angajament este demonstrat cel mai clar prin contribuția substanțială și de lungă durată a României la operațiunea EUFOR Althea. Încă de la început, România s-a aflat printre principalii contributori la misiune, furnizând nu doar personal militar, ci și sprijin semnificativ financiar, tehnic și logistic, adaptat mediului de securitate în evoluție din teren.

Anul 2025 a marcat un moment istoric în acest sens. Pentru prima dată, România a preluat comanda operațiunii EUFOR Althea, fapt care a reprezentat atât o onoare, cât și o responsabilitate majoră. Acest mandat de succes a reflectat rolul în creștere al României în cadrul Uniunii Europene și angajamentul său ferm pentru menținerea unui mediu de securitate stabil în Bosnia și Herțegovina. De asemenea, a transmis un mesaj politic clar: securitatea Bosniei și Herțegovinei este inseparabilă de securitatea Balcanilor de Vest și a Europei în ansamblu.

Dincolo de dimensiunea de securitate, dialogul politic dintre statele noastre s-a intensificat în ultimii ani prin vizite la nivel înalt, cooperare sectorială și schimburi instituționale. România a fost un susținător constant al aspirațiilor europene și euroatlantice ale Bosniei și Herțegovinei. Extinderea Uniunii Europene către Balcanii de Vest și vecinătatea estică nu reprezintă doar o promisiune politică, ci un imperativ strategic pentru securitatea și prosperitatea noastră colectivă, pentru o Europă mai puternică și mai rezilientă.

Parcursul către aderarea la Uniunea Europeană nu este unul ușor. El presupune reforme dificile, compromis politic și efort susținut. Însă Bosnia și Herțegovina nu este singură. România întinde, prietenește, o mână și este pregătită să parcurgă acest drum împreună, în calitate de partener de încredere și susținător sincer. Valorificând propria experiență, România este deschisă să împărtășească expertiza acumulată în procesul de preaderare, prin asistență tehnică și lecții învățate - de la armonizarea legislativă și consolidarea instituțională până la gestionarea reformelor care aduc îmbunătățiri concrete în viața cetățenilor. Este un proces solicitant, dar profund transformator: pentru administrație, pentru economie și, mai ales, pentru viața de zi cu zi a cetățenilor.

În același timp, mediul de securitate actual ne reamintește că solidaritatea reprezintă o necesitate strategică. Războiul brutal purtat de Rusia împotriva Ucrainei, chiar la frontierele Uniunii Europene, a afectat fundamental arhitectura de securitate a Europei. Acesta a demonstrat că nicio țară -indiferent de dimensiune sau poziție geografică - nu poate face față singură unor asemenea provocări.

Pentru Balcanii de Vest, această realitate dură subliniază importanța unității, a rezilienței și a cooperării strânse cu partenerii care împărtășesc aceleași valori. Acțiunea comună, consolidarea securității colective și apărarea principiilor suveranității, integrității teritoriale și dreptului internațional sunt esențiale nu doar pentru pacea în Ucraina, ci și pentru stabilitatea întregii noastre regiuni. La 22 de ani de la aderarea la NATO și după aproape două decenii de apartenență la Uniunea Europeană, România beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa și de un nivel fără precedent de dezvoltare economică.

Investițiile noastre în societate și în generațiile viitoare rămân la fel de importante. Proiectele de dezvoltare și inițiativele sociale finanțate de România în Bosnia și Herțegovina sprijină educația, cultura, sănătatea, reducerea riscului de dezastre și dialogul interetnic, cu un accent deosebit pe tineri.

Cooperarea economică reprezintă un alt domeniu cu un potențial semnificativ încă nevalorificat. Schimburile comerciale sunt în creștere, iar cooperarea dintre comunitățile de afaceri se intensifică. Schimburile noastre bilaterale au depășit 300 de milioane de euro în 2025, marcând o creștere spectaculoasă de 15% față de anii anteriori.

Domenii precum energia, transporturile, IT-ul, construcțiile, turismul, industria alimentară și industria lemnului oferă oportunități promițătoare pentru proiecte comune, în beneficiul ambelor economii. Aceste legături pot fi consolidate suplimentar prin îmbunătățirea conectivității, inclusiv în transport și turism, apropiind astfel cetățenii noștri. Înființarea consulatelor onorifice în ultimii ani, în ambele țări, constituie un impuls suplimentar pentru aprofundarea relațiilor economice și consolidarea contactelor interumane.

Privind spre viitor, România și Bosnia și Herțegovina împărtășesc obiective comune clare care vor ghida parteneriatul nostru în anii următori.

În primul rând, în calitate de miniștri ai afacerilor externe, vom continua să colaborăm pentru sprijinirea parcursului european al Bosniei și Herțegovinei, prin consolidarea capacităților instituționale, alinierea la standardele europene și asigurarea faptului că reformele generează beneficii tangibile pentru cetățeni.

Aderarea la Uniunea Europeană rămâne obiectivul strategic al Bosniei și Herțegovinei. Anul în curs ar putea reprezenta un moment istoric, o fereastră unică de oportunitate pentru avansarea a două obiective majore: deschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană și implementarea Agendei de Reformă, care va permite accesul la finanțări fără precedent prin Planul de creștere al UE pentru Balcanii de Vest. Toate aceste eforturi urmăresc accelerarea convergenței socio-economice cu Piața Unică Europeană.

În al doilea rând, vom urmări aprofundarea cooperării economice prin încurajarea investițiilor, sprijinirea inovării și consolidarea legăturilor dintre companii și comunitățile locale. În ultimii ani, un număr tot mai mare de lucrători calificați din Bosnia și Herțegovina sunt angajați de companii românești în cadrul unor proiecte majore de infrastructură și s-au integrat cu succes în societatea românească. Această tendință demonstrează clar avantajele reciproce ale cooperării noastre și impactul său direct și pozitiv asupra cetățenilor noștri.

În al treilea rând, vom rămâne angajați în promovarea stabilității și securității regionale prin menținerea unei prezențe EUFOR Althea puternice, credibile și adaptabile, atât timp cât va fi necesar. Sprijinirea operațiunii EUFOR nu este esențială doar pentru securitatea din teren, ci transmite și un semnal politic clar privind angajamentul pe termen lung al Uniunii Europene pentru pace și stabilitate în regiune.

În al patrulea rând, vom urmări valorificarea la maximum a avantajelor și oportunităților cooperării regionale. După exercitarea cu succes de către Bosnia și Herțegovina a Președinției Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) în 2025, anul aniversar aduce noi perspective prin exercitarea de către România a Președinției a două formate regionale importante - Inițiativa Central-Europeană (CEI) și Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP). Bosnia și Herțegovina contribuie substanțial prin implicarea sa proactivă ca membru valoros al ambelor formate și prin conducerea Consiliului de Cooperare Regională (RCC), structura operațională a SEECP.

Aceste platforme joacă un rol esențial în promovarea dialogului politic și a cooperării practice la nivel regional, sprijinind o convergență sporită cu Uniunea Europeană. Mandatele României la conducerea acestor formate urmăresc valorificarea lor ca instrumente utile pentru apropierea Balcanilor de Vest, a Republicii Moldova și a Ucrainei de familia europeană, prin promovarea inițiativelor comune axate pe schimbul de expertiză, conectivitate, dezvoltare economică, combaterea amenințărilor crescânde la adresa spațiului informațional și alinierea la standardele Europene.

Treizeci de ani de relații diplomatice au construit o fundație solidă. Drumul care urmează oferă promisiuni și mai mari, dar necesită voință politică reînnoită, răbdare strategică și responsabilitate comună. Ghidate de această înțelegere reciprocă și de încrederea construită de-a lungul deceniilor, România și Bosnia și Herțegovina vor continua să acționeze împreună ca parteneri, ca prieteni și ca susținători consecvenți ai unei regiuni a Balcanilor de Vest ferm și ireversibil ancorate în Uniunea Europeană.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media

Afisari: 122

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.