logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' al Județului Tulcea

93 de ani de Protecție Civilă în România - Săptămâna dedicată prevenției și educației pentru siguranță

În data de 28 februarie, România marchează 93 de ani de la înființarea Protecției Civile, un element fundamental al sistemului național de apărare și siguranță a populației.

Săptămâna Protecției Civile reprezintă un bun prilej de a readuce în atenția cetățenilor regulile esențiale de comportament în situații de urgență, precum și importanța adoptării unui comportament preventiv.

Totodată, este o oportunitate de a exersa, alături de pompierii salvatori, măsurile care pot face diferența în momente critice.

Astfel, în această săptămână, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și inspectoratele județene și cel al municipiului București-Ilfov organizează, la nivel național, activități dedicate informării și pregătirii populației.

La nivelul județului Tulcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'DELTA' al județului Tulcea va desfășura o serie de evenimente adresate cetățenilor, dintre care amintim:

'ZIUA PORȚILOR DESCHISE'
Perioada: 27.02. - 04.03.2026, interval orar 10 - 18:00
Locație: toate subunitățile inspectoratului

Cu această ocazie, Secția de Pompieri Măcin, Stația de Pompieri Babadag, Detașamentul de Pompieri Tulcea și Pichetul Nave Operative Crișan își vor deschide porțile pentru public.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să descopere tehnica de intervenție utilizată zilnic de pompierii militari și să afle detalii despre misiunile acestora.

EXERCIȚII DE EVACUARE, ACȚIUNI DE INFORMARE PREVENTIVÃ ȘI PROMOVAREA PROGRAMULUI 'SALVATOR DIN PASIUNE' LA UNITÃȚI DE ÎNVÃȚÃMÂNT
Dată: 27.02.2026, 2 - 4.03.2026
Locații: Instituții de învățământ din județul Tulcea

Aceste activități au ca scop familiarizarea elevilor și personalului didactic cu modul corect de comportare în cazul producerii unei situații de urgență.

De asemenea, în cadrul acestor activități, se vor desfășura instruiri practice privind tehnicile de acordare a primului ajutor medical, iar participanților le va fi promovat programul de voluntariat 'Salvator din pasiune'.

PUNCTE DE INFORMARE PREVENTIVE
Dată: 28.02 - 01.03.2026
Locații: operatori economici și instituții de pe raza localității Măcin, supermarketuri și magazine din municipiul Tulcea

În cadrul acestor puncte vor avea loc activități de informare preventivă, demonstrații de acordare a primului ajutor, susținute de către personalul ISU 'Delta' Tulcea, alături de voluntarii programului 'Salvator din pasiune'.

Totodată, vor fi promovate ofertele educaționale și programul de voluntariat, iar copiilor le vor fi oferite materiale informative adaptate vârstei.

ACTIVITÃȚI DE INFORMARE PREVENTIVÃ LA UNITÃȚILE DE CULT
Dată: 01.03.2026
Locații: biserici și mănăstiri din județul Tulcea

Această activitate se va desfășura premergător sau după încheierea slujbelor religioase și are ca scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și a măsurilor ce trebuie adoptate pentru prevenirea situațiilor de urgență în lăcasele de cult.

ACTIVITÃȚI DE INFORMARE PREVENTIVÃ LA OPERATORI ECONOMICI ȘI INSTITUȚII PUBLICE
Dată: 02.03.2026, Vard Shipyards România SA
Dată: 03.03.2026, DGASPC Tulcea

Reprezentanți din cadrul Inspecției de Prevenire vor desfășura activități de informare preventivă, în cadrul cărora vor fi prezentate tehnici de acordare a primului ajutor, vor fi distribuite materiale informative privind comportamentul corect în situații de urgență.

Prin aceste acțiuni se urmărește creșterea nivelului de pregătire a angajaților și consolidarea comportamentului preventiv la nivelul județului Tulcea.

MIERCUREA SIRENELOR - exercițiu de alarmare publică
Dată: 4 martie
Locație: la nivel național
Începând cu ora 10.00

În cadrul acestui exercițiu vor fi testate sistemele de alarmare publică, pentru familiarizarea populației cu semnalele sonore specifice situațiilor de urgență.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 130

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.