logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ICR Tel Aviv

Atelier de Mărțișor la ICR Tel Aviv

Sala mare a Institutului Cultural Român de la Tel Aviv s-a dovedit neîncăpătoare la evenimentul din data de 26 februarie 2026, intitulat 'Mărțișorul - firele care ne leagă de primăvara românească', ocazie cu care cei peste 80 de participanți - părinți și copii - au participat la atelierul interactiv dedicat sărbătoririi Mărțișorului în Israel. Totodată, în spiritul tradițiilor românești, a fost evocată legenda Dragobetelui, 'cel care și-a găsit ursita prin intermediul Mărțișorului', aducând astfel în atenția publicului farmecul poveștilor populare care însoțesc acest obicei.

'Mărțișorul este un simbol al venirii primăverii în România, așa cum Tu B'Shvat, recent sărbătorit, este al renașterii naturii în Israel. Firele albe și roșii și împletirea lor sunt simbolul trecerii de la iarnă la primăvară, de la frig la soare, de la hibernare la un nou început' - a subliniat Luciana Friedmann, director adjunct al ICR Tel Aviv, cu ocazia deschiderii atelierului, coordonat de artistul plastic israelian originar din România, Florența Kappel. Aceasta le-a prezentat participanților numeroase povestiri legate de Mărțișor, oferind un context cultural și istoric bogat.

'Se purtau inițial bănuți legați cu șnurul roșu-alb, apoi talismanele purtătoare de noroc au devenit tot mai diverse. Hornari, potcoave, flori de primăvară, trifoi cu patru foi sunt modele clasice, pe care le asteptam mereu cu drag' - a explicat Florența Kappel. Materialele necesare realizării mărțișoarelor au fost aduse integral de către realizatoarea programului, iar creativitatea participanților a fost remarcabilă. Florile printate 3D realizate de Florența Kappel - care au constituit baza celor mai multe dintre mărțișoare - s-au bucurat de un succes deosebit în rândul copiilor, părinților și bunicilor. Fiecare participant a realizat mărțișoare ingenioase și pline de personalitate, transformând atelierul într-un spațiu al bucuriei și al legăturii dintre generații.

Afisari: 177

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.