Despre declinul managerial al Companiei Naționale Poșta Română, degradarea rețelei și necesitatea unei corecții de direcție

Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații adoptă prezenta poziție strategică în numele organizațiilor sindicale afiliate din Compania Națională Poșta Română. O formulăm ca document de acuzare instituțională și de avertizare publică, nu ca reacție la un episod de comunicare sau la o controversă de moment. Într-o companie națională cu rol de serviciu universal, degradarea nu poate fi tratată ca o succesiune de 'incidente'. Degradarea, atunci când devine regulă, este un verdict asupra guvernanței.

Scopul acestui document este să fixeze public poziția Federației Sindicatelor din Poștă și Comunicații și să fundamenteze demersuri instituționale pentru corectarea direcției strategice a Companiei Naționale Poșta Română, în interesul lucrătorilor și al serviciului poștal universal.

Situația actuală a Companiei Naționale Poșta Română nu este un accident conjunctural, ci rezultatul unui declin sistemic produs de decizii strategice greșite și de o ruptură persistentă între discursul managerial și realitatea operațională. Declarațiile optimiste nu pot anula ceea ce se vede pe teren: infrastructură îmbătrânită, capacitate operațională fragilizată, pierderea expertizei și a motivației profesionale, precum și o erodare accelerată a încrederii publice.

Orice reformă credibilă într-o companie națională trebuie să respecte câteva principii elementare: funcționarea efectivă a serviciului universal, protejarea încrederii publice, respectarea legalității și un dialog social real, bazat pe date și pe evaluarea impactului. Fără aceste repere, 'modernizarea' rămâne doar o etichetă.

Această concluzie nu este nouă. Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, împreună cu celelalte sindicate din companie afiliate, au semnalat de ani de zile aceeași problemă de fond: direcția strategică a tratat rețeaua, resursa profesională și dialogul social ca variabile secundare, negociabile, în loc să le trateze ca piloni ai funcționării și dezvoltării. Nu vorbim despre nemulțumiri punctuale. Vorbim despre avertismente repetate privind degradarea rețelei poștale, despre reorganizări cu impact negativ, despre presiuni crescute asupra personalului, despre pierderea capitalului profesional acumulat în decenii și despre o tendință constantă de a substitui reforma reală prin comunicare și cosmetizare.

În această perioadă, organizațiile sindicale au fost împinse să își apere drepturile și rolul prin mijloace instituționale și judiciare. S-au purtat litigii, s-au formulat sesizări, s-au contestat măsuri, s-au cerut controale, s-au cerut răspunsuri. Au existat situații în care hotărâri judecătorești definitive și obligații legale în materia dialogului social au fost tratate cu rezistență, formalism sau ignorare. Nu pentru că sindicatele 'caută conflict', ci pentru că, în lipsa unui management responsabil și a unui dialog social real, conflictul devine mecanismul prin care se apără legea și se protejează compania de propriile derapaje.

În paralel, societatea a început să confirme, din exterior, ceea ce sindicatele semnalau din interior. Un episod recent de comunicare publică - o sesiune de întrebări și răspunsuri în mediul online - a funcționat ca o radiografie: numărul foarte mare de comentarii, varietatea criticilor și caracterul repetitiv al nemulțumirilor arată o percepție publică stabilă, nu o reacție emoțională de moment. Oamenii nu au vorbit despre 'câteva greșeli'. Au vorbit despre întârzieri, notificări tardive, lipsă de predictibilitate, lipsa unei digitalizări funcționale, probleme de trasabilitate, blocaje administrative, condiții precare în unele subunități. Au apărut inclusiv îngrijorări legate de securitate și încredere - suspiciuni privind tentative de fraudă și posibile vulnerabilități informatice - elemente care, indiferent de cauzele tehnice, au un efect devastator asupra reputației: atunci când publicul ajunge să asocieze serviciul poștal cu risc, compania pierde ceea ce e cel mai greu de recuperat.

Aceste îngrijorări nu pot fi întâmpinate prin declarații generale. Suspiciunile publice privind vulnerabilități informatice, inclusiv posibilitatea unor scurgeri de date sau de informații ale clienților, impun fără întârziere declanșarea unui audit extern independent de securitate informatică. Auditul trebuie să verifice fluxurile de date, accesul la sistemele relevante și punctele de vulnerabilitate, iar concluziile să fie comunicate public într-o formă compatibilă cu cerințele de securitate, dar suficient de clară pentru restabilirea încrederii, împreună cu un plan de măsuri și termene. Într-un serviciu public esențial, încrederea nu se cere, se dovedește.

Un aspect trebuie reținut, pentru că este relevant și moral, și instituțional: în această radiografie publică, critica dominantă nu s-a îndreptat împotriva angajaților din operațional, ci împotriva deciziilor de management și a priorităților conducerii. Înseamnă că publicul a identificat corect nivelul responsabilității. Angajatul din oficiu sau din teren poate doar să gestioneze consecințele unei arhitecturi decizionale. Nu el stabilește investițiile, nu el decide calendarul și logica modernizării. Dacă există întârzieri, disfuncții și neîncredere, rădăcina este managerială, nu executivă.

În acest context, rebrandingul a devenit simbolic pentru ruptura dintre imagine și realitate. O companie națională are dreptul să își actualizeze identitatea vizuală, dar numai dacă această schimbare se sprijină pe un fundament de performanță și pe o justificare publică solidă. Când publicul reclamă lipsa investițiilor în infrastructură și funcționalitate, iar conducerea promovează schimbarea de logo ca semn al 'modernizării', reacția naturală este respingerea. Iar când schimbarea este percepută ca renunțare la elemente emblematice, istorice, efectul reputațional este amplificat: se consolidează ideea de modernizare de fațadă.

De aceea, este necesar un audit de oportunitate și impact privind rebrandingul, care să includă costul total de implementare în rețea - nu doar costul declarativ al serviciului, ci toate cheltuielile ulterioare de aplicare pe sedii, autovehicule, materiale și alte suporturi - precum și justificarea necesității în raport cu investițiile structurale amânate. O companie națională care cere încredere trebuie să accepte transparență; altfel, proiectele de imagine devin combustibil pentru neîncredere.

Dincolo de simbol, rămâne dimensiunea cea mai gravă: pierderea capitalului profesional. Compania Națională Poșta Română nu funcționează prin logo, ci prin corpul profesional care, în pofida presiunilor, menține serviciul în viață. Când deciziile strategice demotivează, expulzează sau dezorganizează această resursă, compania pierde memorie organizațională, competență, rutină operațională și capacitatea de a livra serviciul universal. Acest proces devine ireversibil dacă nu este oprit la timp.

Acuzația centrală este aceasta: Compania Națională Poșta Română se află într-o criză de direcție strategică și de guvernanță, iar costurile acestei crize sunt transferate nedrept către angajați și către public. În loc de reformă structurală, se practică prea des cosmetizarea. În loc de dialog social real, se practică formalismul. În loc de investiții în rețea și funcționalitate, se practică priorități discutabile care amplifică neîncrederea.

Direcția pe care o cerem este una verificabilă: modernizare măsurată în rezultate operaționale, în securitatea datelor, în investiții structurale și în stabilitatea corpului profesional, nu în proiecte de imagine și declarații de autosatisfacție.

Aceste evoluții impun o intervenție instituțională clară a autorității tutelare, pentru reevaluarea direcției strategice și pentru stabilirea unei responsabilități manageriale verificabile. Într-o companie națională, eșecurile strategice nu pot fi împinse spre baza piramidei și nu pot rămâne fără evaluare. Problema Poștei Române nu este la ghișeu și nu este în teren. Problema este la nivelul deciziei strategice, al priorităților, al transparenței și al responsabilității manageriale.

Este necesară o corecție structurală de direcție: investiții în infrastructură și funcționalitate, modernizare măsurabilă în servicii, nu în sloganuri, respect pentru expertiza profesională, transparență asupra deciziilor majore și un dialog social care să fie tratat ca instrument de stabilitate.

În absența unei astfel de corecții, declinul va continua, iar compania va ajunge să piardă exact ceea ce nu se poate cumpăra: încredere, competență și relevanță.

Prezenta poziție este asumată ca document strategic și ca bază pentru demersuri instituționale ulterioare, în apărarea lucrătorilor poștali și a interesului public pe care serviciul poștal universal îl reprezintă.

Biroul Executiv
Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații