Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
BULETIN INFORMATIV
Șapte plase de pescuit tip monofilament reținute la Albița
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în bagajele transportate de un bărbat, ascunse și nedeclarate, șapte plase de pescuit tip monofilament.
În data de 26 februarie a.c., în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un cetățean moldovean, în vârstă de 39 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din microbuz și remorcă.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și bagajelor transportate, ocazie cu care, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit într-un colet, ascunse și nedeclarate, șapte plase de pescuit tip monofilament de diferite dimensiuni, însumând 654 metri pătrați de plasă, cu mărimea ochiului de 10X10 centimetri.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii tuturor bunurilor descoperite, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, utilizarea și/ sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Șofer de microbuz cercetat penal pentru posesia unui certificat de competență fals
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui șofer de microbuz, cetățean al Republicii Moldova, asupra căruia a fost descoperit un certificat de competență profesională fals.
În data de 25 februarie a.c., în jurul orei 22.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în România, un cetățean moldovean în vârstă de 38 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, asupra bărbatului a fost descoperit ascuns un certificat de competență profesională similar celor emise de autoritățile din Bulgaria.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora polițiștii de frontieră au stabilit că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui: Comisar de poliție MIRICÃ IRINA
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.