Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ȘI PROCURORILOR PENTRU DESTRUCTURAREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN TRAFIC DE PERSOANE, PROXENETISM ȘI SPÃLAREA BANILOR
Astăzi, 26 februarie, polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară în județele Constanța, Ilfov, Ialomița și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor.
Video: https://youtu.be/ef_lhoJncbU
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, începând cu anul 2018, patru persoane ar fi constituit, în municipiul București, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat, în timp, alți membri, în scopul obținerii unor sume mari de bani prin exploatarea unor tinere, obligate la practicarea prostituției în cadrul unui club de noapte din Sectorul 5 al municipiului București.
Astfel, până în luna februarie 2026, membrii grupului infracțional ar fi recrutat zeci de tinere, prin intermediul paginii de internet a clubului, dar și prin intermediul unor anunțuri pe rețelele de socializare, pe care le-ar fi convins să încheie contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, inducându-le în eroare cu privire la faptul că activitatea ce urma a fi prestată în cadrul clubului va fi aceea de dans artistic.
În realitate, după angajare, victimelor li se punea în vedere faptul că singurul mod de a obține vreo sumă de bani era cea de a oferi servicii sexuale contra cost clienților clubului.
Membrii grupului infracțional ar fi recrutat în general persoane tinere, cu studii precare, lipsite de sprijinul familiei, cu posibilități financiare reduse, fără loc de muncă, unele dintre acestea fiind chiar diagnosticate cu tulburări psihice și le-ar fi exploatat prin obligarea la practicarea prostituției în cadrul clubului.
În vederea exercitării unui control cât mai strict asupra victimelor, persoanele cercetate ar fi perfecționat un sistem de evidență a clienților și a sumelor de bani încasate, care cuprindea inclusiv sancțiuni pentru victimele care nu își atingeau ținta impusă de clienți.
Totodată, persoanele în cauză ar fi recurs și la diferite forme de presiune psihică asupra persoanelor vătămate, în sensul că victimele care nu își atingeau ținta de clienți ar fi fost penalizate la finalul lunii, fiindu-le reținută parte din câștiguri și fiind obligate, astfel, să întrețină din ce în ce mai multe raporturi sexuale.
Cercetările au stabilit că membrii grupării ar fi obținut, până în luna februarie 2026, foloase materiale în cuantum de peste 19.500.000 de lei, de pe urma practicării prostituției de către victimele grupului infracțional, precum și alte sume în numerar.
Pentru 'albirea' sumelor obținute din activitatea infracțională, gruparea de criminalitate organizată ar fi pus la punct un mecanism de disimulare a originii ilicite a veniturilor, ce presupunea colectarea sumelor de bani provenite din exploatarea victimelor și transferul acestora, sub diferite forme, în conturile unei fundații, de unde ar fi fost transferate în conturile unor societăți controlate de aceeași grupare și de unde, cea mai mare parte ar fi fost transferată în conturile liderilor grupului infracțional organizat, pentru a fi introduse în circuitul civil.
În această dimineață, 26 februarie, la momentul efectuării perchezițiilor, una dintre persoanele în cauză a fost prinsă în flagrant delict în timp ce ar fi deținut asupra sa 17 doze de cocaină și la scurt timp după ce ar fi comercializat o doză unui client.
La una dintre adresele percheziționate a fost descoperită o altă cantitate, de aproximativ 1 kilogram de substanță pulverulentă, posibil cocaină.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Constanța, precum și al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.