logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Crina Fiorela Chilat (PSD Maramureș)

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR
Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat

Sprijin pentru presă scrisă: inițiativă legislativă pentru protejarea publicațiilor jurnalistice și accesului cetățenilor la informație corectă

La data de 19 noiembrie 2025, în plenul Camera Deputaților, am semnalat o problemă gravă care afectează direct viitorul presei scrise din România: majorarea unilaterală a comisioanelor practicate de Poșta Română pentru distribuirea ziarelor tipărite.

Un număr de 17 editori din întreaga țară au avertizat că introducerea unei taxe de 1,50 lei pentru fiecare ziar distribuit riscă să conducă la închiderea multor redacții, la pierderea a mii de locuri de muncă și la dispariția uneia dintre cele mai credibile surse de informare pentru cetățeni - presa tipărită.

Un exemplu elocvent este Graiul Maramureșului, singurul cotidian tipărit rămas în Maramureș, cu o tradiție de peste 35 de ani. Pentru numeroși cititori, în special din mediul rural, presa tipărită reprezintă singura formă reală de acces la informație verificată și echilibrată.

În acest context, am inițiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 13/ 2013 privind serviciile poștale, proiect înregistrat la Biroul Permanent al Senatului în data de 11 februarie 2026.

Propunerea legislativă introduce o definiție clară a 'publicațiilor cu caracter jurnalistic', stabilind că acestea sunt publicații periodice tipărite, cu scop informativ sau educativ, realizate sub responsabilitate editorială și în conformitate cu normele europene, inclusiv Directivă (UE) 2019/ 790.

Am solicitat adoptarea proiectului în procedură de urgență, subliniind necesitatea sprijinirii accesului echitabil la serviciile de distribuție pentru publicațiile jurnalistice, mai ales în contextul în care anumite categorii sociale vulnerabile depind exclusiv de presă tipărită pentru informare.

În toată lumea dezvoltată, presa tipărită beneficiază de forme de sprijin public, tocmai datorită rolului său esențial într-o societate democratică. Este responsabilitatea noastră să susținem distribuția presei scrise, nu să o blocăm prin costuri prohibitive.

Prin această inițiativă legislativă se urmărește protejarea pluralismului media, menținerea locurilor de muncă din domeniu și garantarea dreptului cetățenilor la informație corectă și verificată.
Salvăm presa scrisă, salvăm informarea corectă !

Crina Fiorela Chilat,
Deputat PSD de Maramureș
GRUP PARLAMENTAR PSD

Afisari: 94

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.