Comunicat de presă - Deputat Monica-Elena Berescu (USR)
Victimele violenței domestice vor avea parte de sprijin si după emiterea ordinului de protecție
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, o inițiativă legislativă care modifică modul în care sunt gestionate ordinele de protecție și supravegherea agresorilor în cazurile de violență domestică. Proiectul legislativ inițiat de parlamentarele USR Monica Berescu, Cynthia Păun, Simona Spătaru, Oana Țoiu și Diana Buzoianu, împreună cu alți deputați și senatori din coaliția de guvernare, introduce obligații noi pentru autoritățile locale și măsuri de reabilitare obligatorii pentru agresori.
Noua lege obligă autoritățile locale să informeze victimele înainte de expirarea ordinului, impune consiliere psihologică obligatorie agresorilor și permite ordine de protecție de până la 24 de luni pentru recidiviști
Primăriile, obligate să contacteze victimele
Una dintre principalele schimbări vizează eliminarea perioadelor de vulnerabilitate dintre ordinele de protecție. Autoritățile locale vor trebui să contacteze victima în termen de trei zile de la emiterea ordinului și cu cel puțin 14 zile înainte de expirarea acestuia, pentru a o informa despre posibilitatea prelungirii.
Instanțele vor transmite hotărârile către primării în maximum cinci ore de la pronunțare, pentru a permite o intervenție socială rapidă.
'Un ordin de protecție pe hârtie nu este suficient dacă statul rămâne spectator în relația cu victimele violenței domestice. După ce am reușit deja să dublăm valabilitatea ordinelor de protecție și să garantăm asistența juridică gratuită în apel pentru victime, facem acum pasul următor.
Prin această lege, transformăm primăriile și asistenții sociali în aliați activi ai victimelor. Nu mai așteptăm ca o femeie terorizată să numere singură zilele până când agresorul se poate întoarce legal la ușa ei. Statul este cel care o va suna, o va informa și o va ajuta să ceară prelungirea protecției', declară Monica Berescu, co-inițiatoare a legii, deputată USR și membră a Comisiei parlamentare speciale pentru combaterea și sancționarea violenței domestice 'România fără violență domestică'.
Consiliere obligatorie pentru agresori
Proiectul de lege nu se limitează la izolarea agresorului, ci vizează și cauzele comportamentului violent. Instanțele vor dispune automat ședințe de consiliere psihologică sau psihoterapie pentru agresori. În cazul celor care consumă alcool sau substanțe psihoactive, judecătorul poate decide integrarea în programe de tratament specializat. Agresorii vor trebui să informeze lunar poliția despre participarea la ședințele de consiliere. Nerespectarea obligațiilor va fi sancționată cu amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.
'Nu este suficient să îl îndepărtăm pe agresor de victimă. Dacă nu intervenim asupra cauzei, el va face același lucru altcuiva. Consilierea obligatorie nu este o favoare pentru agresor, este o măsură de siguranță pentru toți cei din jurul lui.
Ordinul de protecție capătă o funcție dublă: pe lângă protejarea imediată a victimei, contribuie la prevenirea comportamentului violent recurent prin tratarea cauzelor, fie că vorbim de asistență psihologică sau programe de dezintoxicare.
Aceste prevederi completează o altă prevedere pe care am inițiat-o și care a dublat valabilitatea ordinelor de protecție și a introdus asistența juridică gratuită pentru victime. Acum îmbunătățim acel mecanism, intervenind direct asupra cauzei - agresorul', completează deputata de Iași.
Siguranță pe termen lung pentru victime. Ordin de protecție de până la 24 de luni pentru recidiviști
Pentru a răspunde fenomenului de violență sistemică, noua lege propune ca, în cazul agresorilor care recidivează în termen de 5 ani, durata ordinului de protecție să poată fi stabilită de judecător până la maximum 24 de luni. Această măsură se va aplica indiferent dacă victima este aceeași sau o altă persoană, vizând direct neutralizarea agresorilor periculoși.
În plus, victima câștigă flexibilitate procedurală: poate solicita emiterea ordinului de protecție fie la instanța de la domiciliul său, fie la instanța din circumscripția în care au avut loc faptele de violență, ceea ce îi facilitează accesul la justiție.
Prevederile PL-x nr. 16/2026 adoptat de Camera Deputaților:
1. Ce se schimbă pentru victime
- Autoritățile locale trebuie să contacteze victima în cel mult 3 zile de la emiterea ordinului de protecție pentru a-i explica drepturile și opțiunile legale;
- Primăria are obligația de a contacta victima cu cel puțin 14 zile înainte de expirarea ordinului, pentru a o informa că poate cere prelungirea dacă riscul persistă;
- Durata ordinului de protecție poate ajunge până la 24 de luni pentru agresorii care recidivează în termen de 5 ani, indiferent dacă victima este aceeași sau o altă persoană;
- Victima poate alege instanța unde depune cererea - fie cea de la domiciliu, fie cea din circumscripția unde au avut loc faptele de violență.;
- Asistența juridică gratuită este asigurată inclusiv în faza de contestare a ordinului de protecție provizoriu;
- Cererea pentru un nou ordin de protecție poate fi introdusă și de procuror, autorități locale sau furnizori de servicii sociale acreditați, nu doar de victimă.
2. Ce se schimbă pentru agresori
- Instanța este obligată (nu doar autorizată) să dispună ședințe de consiliere psihologică sau psihoterapie pentru agresor;
- În cazul agresorilor consumatori de alcool sau droguri, judecătorul poate dispune integrarea lor în programe de dezalcoolizare sau dezintoxicare;
- Agresorul trebuie să informeze lunar poliția cu privire la efectuarea fiecărei ședințe de consiliere, ceea ce transformă supravegherea într-un mecanism activ;
- Refuzul de a participa la consiliere sau de a informa poliția constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei.
Violența domestică nu este o chestiune privată, ci o problemă socială majoră, care impune o intervenție rapidă, coordonată și responsabilă din partea statului.
Statisticile arată că este în creștere numărul cazurilor de violență în familie. Doar în cursul lunii ianuarie 2026, polițiștii au intervenit în 11.911 cazuri de urgență și au emis 1.539 ordine de protecție provizorii, din care 585 au fost transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată.
Deputată USR, Circumscripția nr. 24 Iași
Monica-Elena Berescu
25 februarie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.